Rămâi conectat

Actualitate

Obligatoriu bariere la trecerile de cale ferată cu risc de accidente şi curăţarea vegetaţiei

Mondoc Adriana

Publicat

în

Din această lună, administratorii căilor ferate au obligaţia să instaleze bariere sau semibariere la trecerile de cale ferată cu risc de producere a accidentelor rutiere şi să asigure vizibilitatea acestora prin curățarea vegetației din zonă. Începând cu anul viitor, se vor dispune amenzi ce pot ajunge până la 250.000 lei.

Măsurile sunt prevăzute în Legea nr. 154/2018 pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, în vigoare din 2 iulie 2018, care introduce următoarele noi prevederi:

  • trecerile la același nivel cu calea ferată ale tuturor drumurilor internaționale «E», precum și ale drumurilor naționale care prezintă un grad ridicat de risc de producere a accidentelor rutiere vor fi prevăzute cu bariere sau semibariere realizate de către administratorul căii ferate, cu avizul administratorului drumului și al poliției rutiere.
  • administratorul căii ferate este obligat să asigure vizibilitatea trecerilor la același nivel cu calea ferată prin curățarea vegetației pe o rază de 150 de metri măsurată din intersecție.

Încălcarea acestor noi reguli este contravenție, dacă nu constituie infracțiune potrivit legii penale, și se sancționează după cum urmează:

  • amendă de la 50.000 lei la 250.000 lei, aplicată administratorului căii ferate, în cazul nerespectării obligaţiei de a instala bariere/semibariere;
  • amendă de la 30.000 lei la 150.000 lei, aplicată administratorului căii ferate, în cazul necurăţării vegetaţiei pentru vizibilitate.

De reţinut că aplicarea amenzilor se va face în două etape, începând de anul viitor. Mai exact, amenzile pentru lipsa barierelor se vor aplica de la 1 ianuarie 2020, în timp ce amenzile pentru necurăţarea vegetaţiei se vor aplica de la 1 ianuarie 2019.

Această iniţiativă legislativă, pusă în dezbatere publică în urmă cu un an, a fost justificată de faptul că zeci de conducători auto ignoră cu bună știință regulile de circulație și traversează calea ferată, pe la aceste treceri, fără să se asigure.

Sursa: legestart.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Burse școlare 2025: Reguli noi pentru acordarea burselor de merit și reziliență pentru elevii de gimnaziu

Bera Larisa

Publicat

în

Burse școlare 2025: Reguli noi pentru acordarea burselor de merit și reziliență pentru elevii de gimnaziu Din ianuarie 2025, vor exista noi reguli în ceea ce privește acordarea burselor de merit și celor de reziliență pentru elevii de gimnaziu. Aceaste reguli au scopul de a a încuraja performanța și de a spijini elevii cu dificultăți. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea