28 iunie 1940: Zi de doliu. Anexarea Basarabiei, Bucovinei de nord și Ţinutului Herţa: „Au rupt şi au călcat în picioare tricolorul românesc”

28 iunie 1940. Zi de doliu. Anexarea Basarabiei, Bucovinei de nord și Ţinutului Herţa: „Au rupt şi au călcat în picioare tricolorul românesc”

În istoria românilor sunt mai multe evenimente care au influenţat totalmente soarta populaţiei româneşti dintre Prut şi Nistru, au dus la răşluirea teritorială a României şi la instaurarea regimului de ocupaţie comunist al Uniunii Sovietice. Printre aceste evenimente un loc aparte îl ocupă anexarea forţată a Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa din 28 iunie 1940.

Raptul Basarabiei s-a realizat în baza Pactului Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, care, în esenţă, prin punctul 3 al Protocolului adiţional secret, prevedea ocuparea de mai târziu a Basarabiei de către Uniunea Sovietică.

În urma Consiliului de coroană, din 27 iunie 1940, Carol al II-lea scria: “Consilliul are loc şi am ieşit din el amărât şi dezgustat, toţi acei care făceau pe eroii la prânz s-au dezumflat. Numai 6 voturi, din cei 26 prezenţi, am fost pentru rezistenţă. Numele lor merită să fie înscrise cu litere de aur în cartea demnităţii româneşti: Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop, Ştefan Ciobanu, Ernest Urdăreanu”.

Teroarea roşie

Astfel, la 28 iunie 1940, trupele sovietice au intrat pe teritoriul românesc. Ce a însemnat asta pentru populaţia teritoriilor ocupate se cunoaşte.

„28 iunie 1940 este cea mai grea şi cea mai neagră filă din istoria neamului nostru, Basarabia română. În acea după-amiază de duminică basarabenii i-au întâmpinat pe malul Nistrului cu pâine şi cu sare, iar în loc de mulţumire soldaţii ruşi au ordonat să fie arestaţi cei mai buni gospodari ai satului. După ce au intrat în sat, au rupt şi au călcat în picioare tricolorul românesc, iar în loc au pus „flagul” lor roşu cu seceră şi ciocan. Din acea zi neagră s-au început crimele ocupanţilor comunişti pe teritoriul Basarabiei. Toţi gospodarii erau arestaţi, „cercetaţi” şi apoi dispăreau fără urmă. Asta se numeşte eliberare?”, se întreabă, în Timpul.md, Boris Vasiliev, din Sărăteni, Teleneşti, profesor şi autor al cărţii „Stalin mi-a furat copilăria”. El spune că, deşi era copil, a fost nevoit să îndure gerul siberian, fiind de două ori deportat împreună cu familia sa…

Avea numai opt ani când au venit trupele sovietice în Basarabia, dar îşi aminteşte în detalii acea zi odioasă de 28 iunie 1940. În acea duminică, pe la ora patru după-amiază, de pe malul stâng „au început să vină spre Basarabia luntri cu soldaţi înarmaţi „cum vin lăcustele peste grâne”. Neştiind ce urmează să se întâmple, pe mal se adunase tot satul.

Pe 23 august 1939, Uniunea Sovietică şi Germania au semnat Pactul Molotov-Ribbentrop, un pact de neagresiune care conţinea un protocol adiţional imperialist secret, cu hărţi privind sfere de influenţă, pe care erau trasate linii de demarcaţie în Europa Răsăriteană, frontiera zonelor de interes ale celor două puteri. Basarabia s-a numărat printre regiunile pe care sovieticii şi naziştii şi le-au împărţit prin pactul din 23 august 1939.

Prin articolul III al Protocolului secret se stabilea: „În privinţa Europei sud-estice, partea sovietică subliniază interesul pe care-l manifestă pentru Basarabia. Partea germană îşi declară totalul dezinteres politic faţă de aceste teritorii“. La 27 iunie 1940, Ion Gigurtu, ministrul Afacerilor Străine, a prezentat regelui Carol al II-lea Nota ultimativă a guvernului sovietic, suveranul consemnând în jurnalul său: ,,Nota e mai gravă decât credeam. Ni se cere evacuarea acestor teritorii în 24 de ore şi ocuparea oraşelor Cernăuţi, Chişinău şi Cetatea Albă, începând de mânie ora 12. Eu sunt hotărât pentru rezistenţă. Gigurtu nu vede cum, iar Tătărescu şovăie, înclinând mai mult pentru cedare. Ceea ce face poziţia nostră mult mai gravă este că n-avem siguranţa pe graniţele Ungariei şi Bulgariei şi riscăm o situaţie foarte critică, dacă vom fi atacaţi pe trei fronturi. Totuşi nu pot concepe, ca suveran al Ţării, cum pot ceda teritorii care sunt hotărât, de fapt şi istoric, româneşti. Raţionamentul U.R.S.S., că cere nordul Bucovinei, ca o slabă despăgubire pentru 22 de ani de ocupaţie românească în Basarabia este pur şi simplu ridicol”.

Liviu Rebreanu consemna în jurnalul personal: ,,Prima lovitură pentru noi a războiului a venit azi: ruşii au cerut Basarabia şi nordul Bucovinei. Lovitura a căzut ca din senin, adică în clipa în care ne-am fi aşteptat mai puţin… Şi tare mi-e teamă că asta e numai începutul. Ne consolăm că germanii, la pacea generală, ne vor face dreptate. Din nenorocire, speranţele sunt şubrede… Să dea Dumnezeu să trecem cu bine prin aceste clipe crâncene”.

Într-o stare de spirit asemănătoare se afla şi Carol al II-lea: ,,Oh! Ce zi îngrozitoare, de cumplită durere şi de absolută laşitate a unor români. Am ieşit din infernul zilei moralmente zdrobit şi îmbătrânit cu 10 ani. Am mai avut un oribil sentiment astăzi, când mai mulţi ofiţeri au venit, după masă, să mă roage să cedez, căci, altfel, mergem la un dezastru sigur. Oh! De ce oare românii noştri n-au cea mai mică doză de orgoliu naţional în aceste clipe într-adevăr grele? E o zi a ruşinii naţionale”.

Conform ordinului Marelui Stat Major român oraşele Cernăuţi, Chişinău şi Cetatea Albă trebuiau predate până în seara zilei de 28 iunie (ora 20.00), iar evacuarea terminată în 4 zile (până la 2 iulie, orele 12.00/ora românească), în 4 etape,. Ordinul mai cerea să se stabilească itinerarii pentru ,,accesul” trupelor ruse în Cernăuţi, Chişinău şi Cetatea Albă şi preciza că unităţile trebuiau să se deplaseze numai pe jos, calea ferată fiind rezervată pentru ,,evacuarea materialelor mai principale, bolnavi, familiile ofiţerilor şi funcţionarilor”. Pentru intelectuali şi familiile lor s-a intenţionat punerea la dispoziţie a 3-4 trenuri, zilnic. Pe fiecare direcţie de retragere s-a cerut constituirea a câte unei comisii militare cu interpreţi pentru ,,a lichida, în unire cu comandanţii sovietici, eventualele incidente”.

Generalul Florea Ţenescu a recomandat ,,să se evite orice incidente” şi să se pregătească şi să se organizeze rezistenţa pe Prut. Ce s-a întâmplat în Basarabia şi nordul Bucovinei în zilele următoare a fost tragic, umilitor şi ruşinos, autorităţile civile şi militare (centrale şi locale) dovedindu-se incapabile să organizeze cel puţin o retragere ordonată spre Prut (căci de apărare pe Nistru, indiferent de rezultat, nici nu a fost vorba). Sintetizând drama României din acele momente, Raul Bossy, ministrul român la Roma, consemna în jurnalul personal: ,,Începutul tragediei neamului românesc”.

Despre ziua neagră din istoria poporului român puteţi citi mai multe amănunte în „Anul 1940. Drama românilor dintre Prut şi Nistru“, de Ioan Scurtu, Constantin Hlihor, „Drama României Mari“ de Ion Giurcă şi „Drama României. Rapt şi umilinţă“, de Alesandru Duţu, Maria Ignat.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI