Rămâi conectat
Nicolae Ciucă - 2024

Politică Administrație

Moţiunea de cenzură a fost respinsă. Nu au fost suficiente voturi exprimate

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Prezidențiale 2024

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă a fost respinsă de Parlament, deoarece nu au fost exprimate suficiente voturi. Votul a fost secret, exprimat cu bile şi erau necesare cel puţin 233 de voturi favorabile, iar PNL, USR şi PMP au doar puţin peste 150 de parlamentari.

Au fost 166 de voturi favorabile.

Parlamentarii au început votarea moţiunii de cenzură. Votul este secret, exprimat cu bile, însă şansele opoziţiei de a trece moţiunea sunt minime, în condiţiile în care sunt necesare cel puţin 233 de voturi favorabile, iar PNL, USR şi PMP au doar puţin peste 150 de parlamentari.

„Nu s-a pus niciodată problema naţionalizării Pilonului II de pensii. Nici nu s-ar putea pentru că fondurile acumulate acolo aparţin românilor, iar dreptul la proprietate este garantat prin Constituţie. Vrem, însă, ca fiecare român să aibă libertatea de a decide unde să îşi ţină banii de pensii şi îmi vine greu să înţeleg cum e posibil ca un partid care se pretinde liberal să militeze pentru lipsa opţiunii, impunerea de către stat a locului unde trebuie ţinuţi banii. Nu s-a pus niciodată problema desfiinţării sau naţionalizării Pilonului II, nici nu ar fi fost tehnic posibil”, a declarat Dăncilă, la dezbaterea moţiunii de cenzură ‘Demiterea Guvernului Dragnea-Dăncilă, o urgenţă naţională!’, semnată de PNL, USR şi PMP.

Premierul Viorica Dăncilă susține că moțiunea de cenzură iniţiată de PNL şi susţinută de USR şi PMP este o înșiruire de falsuri.

Banner uriaș al celor de la PNL

Liberalii au întins pe băncile din sala de plen a Parlamentului, miercuri, în timpul discursului susţinut de prim-ministrul Viorica Dăncilă, un banner uriaş cu mesajul „Luptăm până la capăt pentru România”.

La începutul discursului Vioricăi Dăncilă de la moţiunea de cenzură, parlamentarii Opoziţiei au aşezat pe podiumul din spatele tribunei mai multe cutii care aveau afişat acelaşi mesaj: „Luptăm pentru România”, dar şi o diplomă pe care scria: „Premiul Secerea şi Ciocanul pentru Liviu Dragnea”. Cutiile au fost, ulterior, îndepărtate de stafful de la Camera Deputaţilor.

Discursul premierului a fost întrerupt de mai multe ori de scandările deputaţilor şi senatorilor Opoziţiei. Ei i-au cerut premierului demisia.

Sursa: antena3.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Podul peste râul Mureș între Blandiana și Șibot, mai aproape de realitate. Primăria comunei Blandiana a lansat o nouă licitație pentru continuarea lucrărilor

Bera Larisa

Publicat

în

Podul peste râul Mureș între Blandiana și Șibot, mai aproape de realitate. Primăria comunei Blandiana a lansat o nouă licitație pentru continuarea lucrărilor Administrația comunei Blandiana, a lansat recent licitația pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevedere executarea restului de lucrări necesare pentru finalizarea construcției podului peste râul Mureș în comuna Blandiana. Valoarea estimată […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea