Studenții și elevii, scutiți de impozitul pe venit și plata la CAS dacă lucrează în turism – PROIECT
Un proiect legislativ inițiat la Senat vizează ca elevii și studenții din orice formă de învățământ, cu vârsta de până la 26 de ani, să fie scutiți de plata impozitului pe venit și a contribuției de asigurări sociale (CAS) dacă lucrează în turism, chiar și pe perioade mai mici de 12 luni.
Inițiatorii consideră că astfel se realizează mai multe obiective: deficitul forței de muncă din acest domeniu poate fi mai scăzut, mobilitatea acestor ocupații ar fi una reală și eficientă, iar elevii și studenții care ar alege să lucreze pe litoral în timpul vacanțelor ar fi atrași de venituri mai mari cu care și-ar putea plăti școlarizarea și nu ar mai abandona cursurile ca să poată lucra, așa cum se întâmplă frecvent acum.
Potrivit datelor oficiale citate în expunerea de motive a proiectului, în acest domeniu, contribuția totală a forței de muncă a fost de 529.000 locuri de muncă ocupate și 45.1 mld lei la formarea PIB (5,3% din PIB total). Hotelierii au anunțat, în ultimele săptămâni, că vara aceasta se confruntă cu o criză mai mare a locurilor de muncă, 99% dintre restaurante și hoteluri având un deficit de 50% din personal.
Proiectul prevede completarea a două articole din Codul fiscal, cel referitor la categoriile scutite de la plata impozitului pe venit și cel privitor la exceptarea de la plata CAS.
Astfel, în Codul fiscal, la art. 60, după pct. 4 se introduce pct. 5 cu următorul cuprins:
“Sunt scutiți de la plata impozitului pe venit următorii contribuabili: […]
5. Elevii și studenții, cu vârsta de până la 26 de ani, aflați într-o formă de școlarizare și care desfășoară activități cu contract individual de muncă în profesiunile specifice activităților de turism prevăzute de art. 25 al Ordonanței nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România.”
La art. 141, după lit. d) se introduce lit. e cu următorul cuprins:
“Se exceptează de la plata contribuțiilor de asigurări sociale următoarele venituri: […]
e) elevii și studenții, cu vârsta de până la 26 de ani, aflați într-o formă de școlarizare și care desfășoară activități cu contract individual de muncă în profesiunile specifice activităților de turism prevăzute de art. 25 al Ordonanței nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România.”
Proiectul legislativ va fi dezbătut mai întâi la Senat, dar indiferent de votul de aici, ca să fie adoptat, el trebuie să treacă de plenul Camerei Deputaților.
Sursa Legestart.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Program special al Poștei Române în minivacanța de 1 Mai și de Paști. Poștașii vor distribui pensiile aferente lunii mai începând din Joia Mare
Program special al Poștei Române în minivacanța de 1 Mai și de Paști. Poștașii vor distribui pensiile aferente lunii mai începând din Joia Mare Compania Națională Poşta Română va modifica programul de lucru al subunităţilor poştale pentru minivacanța de 1 Mai și Paștele ortodox. Astfel, miercuri, 1 Mai, „Ziua Internațională a Muncii”, toate subunităţile poştale […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi