SĂRBĂTOAREA MUZICII 2018, la Alba Iulia: Din 22 până în 24 iunie, Marea Unire a Muzicienilor în Cetatea Alba Carolina. Concerte cu câștigătorii Vocii României, Vladimir Cosma cu orchestra și corul Filarmonicii de Stat Transilvania Cluj și musicalul ”Mama Mia”
În anul centenar, se întâmplă iar, la SARBATOAREA MUZICII de la Alba Iulia: din 22 până în 24 iunie, în Cetatea Alba Carolina, oameni care cred în muzică, trăiesc prin muzică si respiră muzică se întâlnesc cu oamenii care savurează muzica.
Vineri, 22 iunie, câștigătorii Vocii României, urcă pe scenă să-ți arate de ce au câștigat și de ce i-ai apreciat.
Cel mai prolific dirijor si compositor roman actual, Vladimir Cosma împreună cu orchestra și corul Filarmonicii de Stat Transilvania Cluj Napoca, 170 de muzicieni, te asteapta sambata, 23 iunie, de la 20:30, intr-un regal musical exceptional.
Duminica, de la 9 seara ai MAMA MIA, musicalul care a cucerit Broadway-ul si toata planeta, montat in Romania si cantat in romana de cele mai bune voci romanesti.
În 2018, la Alba Iulia, va avea loc Marea Unire a muzicienilor români. Iar printre cei care au făcut istorie in muzică, punând România pe harta muzicii este Vladimir Cosma. Vladimir Cosma e unic.
Si, mai mult si mai important decat orice, Vladimir Cosma E LA ALBA IULIA, pentru Sarbatoarea Muzicii in Anul Centenarului. Faptul in sine poate fi considerat, fara niciun fel de exagerare, un eveniment. Noi îl considerăm un privilegiu. Nu în fiecare an avem șansa să îl vedem “la lucru” pe cel mai prolific dirijor și compozitor român în viata. Muzică de film, sute de coloane sonore compuse, mii de concerte, zeci de premii și discuri de aur sau platină… cifrele îl definesc însă prea puțin pe Vladimir Cosma. Pentru că el nu doar compune muzică, el respiră muzică. El este muzica!
Spectacolul include piesele muzicale ce au inobilat cinematografia mondiala si au dus inspiratia muzicii romanesti in intreaga lume.
Vladimir Cosma este un compozitor de geniu, creator al coloanelor sonore pentru filme celebre precum „Distratul” cu Pierre Richard, „Marele blond cu un pantof negru”, „Aventurile rabinului Jacob” si multe altele.
Prezenta artistului la Alba Iulia in Anul Centenar este un eveniment demn de cartile de istorie intrucat marcheaza recunoasterea unui geniu romanesc ce a trait si creat o foarte lunga perioada in exil, dar si un spectacol fara precedent.
Vladimir Cosma a primit două premii Cézar pentru „Cea mai bună muzică de film”: „Diva” (1982) și „Le Bal” (1984), apoi două premii 7 d’Or pentru „Cea mai bună muzică TV” în 1986 și 1991 și diferite premii și distincții în Franța și în lume. A obținut numeroase Discuri de Aur și Platină în întreaga lume: Franța, Germania, Japonia, Anglia, Elveția, Belgia, Italia, Olanda, Scandinavia.
Artistul este Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare, Mare Ofițer al Meritului Cultural Român și Comandor al Ordinului „Des Arts et des Lettres”.
Vladimir Cosma s-a născut la Bucuresti, dar desăvârșirea sa ca artist a avut loc în Franța, unde s-a remarcat ca violonist, compozitor și dirijor.
După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris, în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă genul clasic, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare.
Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va dedica din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („Volpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.).
În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau seriale TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayatte, Gérard Lauzier, Jean-Pierre Mocky, Edouard Molinaro, Jean-Marie Poiré, printre care: Marele Blond cu un pantof negru, Diva, Aventurile rabinului Jacob, La Boom, La Chevre, La Gloire de mon Pere, Le Diner de cons… De asemenea, compozitorul a participat cu succes la realizarea unor importante producții pentru televiziunile franceză și americană: Michel Strogoff, Fata lui Mistral, Cheateau Vallon, Misterele Parisului, Les coeurs brules.
Dirijează mari orchestre simfonice în Franța și în străinătate, în compania unor soliști prestigioși ca Ivry Gitlis, Vadim Repin, Wilhelmenia Fernandez, Silvia Marcovici, Patrice Fontanarosa, Jean-Luc Ponty, Didier Lockwood, Stanciu Simion „Syrinx”, Philip Catherine.În anul 2009, a apărut la editura „Hors Collection” o carte de interviuri cu Vincent Perrot, intitulată „Vladimir Cosma comme au cinéma”, și de curând, o antologie discografică a compozitorilor pentru film, regrupând 91 de benzi originale integrale în două volume.În 2010, postul de televiziune France 3 i-a consacrat două seri difuzând concertul de la T
Un eveniment marca Primaria Alba Iulia, sustinut de Staropramen.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii