FOTO: Clopoţel de final pentru clasa a VIII-a, la Școala Gimnazială ,,Singidava” Cugir – Absolvenţii au spus adio celor 8 ani de şcoală
La Școala Gimnazială ,,Singidava” Cugir avut loc festivitatea de absolvire a elevilor de clasa a VIII-a, moment emotionant, de ramas bun, ce a pus capat celor opt ani petrecuti de cele două clasi din cadrul instituției locale de învățământ. Alaturi de diriginți si de absolventii clasei a VIII-a au fost dascalii care le-au indreptat pasii de-a lungul timpului in anii de scoala, pentru a pune punct unei frumoase povesti – „Scoala gimnazială” si pentru a le deschide drumul spre noi si noi momente de viată. Aproape de ei s-au adunat alţi elevi, părinţi, bunici şi fraţi pentru a petrece împreună aceste clipe de neuitat.
Joi, începând cu ora 18.00, la careul organizat de conducerea instituției, elevii de- a VIII-a, cu buchete de flori în brațe au intrat în curtea școlii pe ritmurile ,,Gaudeamus Igitur”, după care au vorbit: directorii instituției, sefii de promotie (elevele Nasta Mihaela si Popescu Iulia), care au fost premiate de catre Asociatia ,,Educator 2007”, urmați de reprezentantii clasei a VII-a ( elevii Bîte Robert si Puican Madalina). În acelaș cadru, după momente de o deosebită încărcătură pentru cei prezenți, elevii claselor a VIII-a au înmânat cheia succesului colegilor lor din clasele mai mici, viitori absolvenți ai clasei a VIII-a. S-au interpretat frumoase cântece și s-a făcut premierea elevilor pe clase.
În continuare, directorul și directorul adjunct al instituţiei de învăţământ, le-au transmis celor prezenți câteva cuvinte: ,,Stimați părinți, stimați colegi, dragi elevi. Această festivitate reprezintă un final fericit în care se împletesc emoții, amintiri, vise, speranțe, prietenii. Este finalul ce anunță un alt început. A sosit clipa în care vă veți lua zborul spre alte culmi care trebuie cucerite. Se încheie azi o etapă din viața voastră pentru a face loc unui alt început. Cu bucurii şi supărări, reuşite şi nereuşite, aceşti ani de gimnaziu sunt ai voştri, v-au pregătit pentru provocările de mai târziu şi sper că v-au pregătit bine. Noi am încercat să vă modelăm așa cum am știut mai bine, iar succesul vostru la primele examene din viață reprezintă mândria noastră. Voi sunteți cartea noastră de vizită. Vă felicit pentru rezultatele pe care le-ați obținut prin studiul și dăruirea voastră și felicit deasemenea cadrele didactice care v-au călăuzit pașii în această școală. Oriunde veți merge, să nu uitați niciodată că zborul vostru spre împlinire a început aici”( prof. Floare Vlasea – director școală),
La rândul său, directorul adjunct – prof. Stela Predescu a spus: ,,Peste tot să păstrați viu spiritul Singidava și să demonstrați tuturor, cu mândrie, că cei 8 ani pe care i-ați pertrecut în această școală constituie o fundație solidă pentru viitorul vostru. Să nu uitați nicio clipă să le mulțumiți părinților pentru că ei v-au susținut la fiecare pas și suntem convinși că o vor face în continuare. La acest ceas de sărbătoare îi felicităm deopotrivă și pe ei pentru toate reușitele voastre și le mulțumim pentru că ne-au completat corola. Dragi absolvenți, fie ca zborul să vă fie înalt, credinţa puternică, iar gândul senin şi îndrăzneţ! Învăţătura să vă fie cântec, sufletul poezie şi viaţa un întreg poem! Mult succes pe noua cale a vieţii: anii de liceu! Să nu uitați nicio clipă să le mulțumiți părinților pentru că ei v-au susținut la fiecare pas și suntem convinși că o vor face în continuare. La acest ceas de sărbătoare îi felicităm deopotrivă și pe ei pentru toate reușitele voastre și le mulțumim pentru că ne-au completat corola. Drum bun în viață, dragi absolvenți!
(C.P.)
[nggallery id=5754]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii