VDEO/ Deputat Sorin Bumb, PNL Alba: Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții = sfârșitul CupruMin Abrud?
Ieri, în Parlamentul României, majoritatea PSD-ALDE-UDMR a legalizat, la cererea expresă a lui Liviu Dragnea, cel mai mare act de jefuire a economiei românești – înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții. După ce PSD ne-a întors cu justiția în anii tulburi ai tranziției, iată că acum face același lucru și în privința economiei naționale, pe care o va vinde la bucată, pe persoana fizică a domnului Dragnea, printr-o mega-escrocherie cum nu s-a mai văzut de la privatizările obscure din anii ‘90.
Fondul Suveran este o mega-structură economică ce va îngloba cele mai importante companii de stat, din sectoare strategice ale economiei naționale, cu un capital social de peste 9 miliarde de lei. Această structură va fi administrată de doar 16 oameni, numiți politic, după principiul “vocea și talentul” și care vor da socoteală doar în fața tovarășilor de la partid.
Fondul Suveran va fi condus de un Consiliu de Supraveghere, format din 9 oameni, ce vor fi numiți de Ministrul Finanțelor. Acești 9 oameni, vor numi directoratul fondului, format din alți 7 oameni, aleși pe sprânceană. Toți cei 16 membri din conducerea fondului vor fi numiți, inițial, pentru un mandat de 18 luni, urmând ca apoi să fie aleși de Parlamentul majoritar PSD!
Acești oameni vor putea să dispună cum vor de companiile din patrimoniul Fondului, putând să le vândă oricând, oricui, pe oricât, deoarece, prin lege, companiile statului au devenit bunuri proprii ale Fondului.
Prin această mișcare ministere precum Ministerul Energiei sau Ministerul Economiei rămân fără obiect de activitate. Este practic încă o modificare a instituțiilor fundamentale ale statului, făcută pe genunchi, după necesităților domnului Dragnea, la fel ca și modificarea Constituției făcută de CCR, prin care Președintele ales al țării devine subordonatul unui ministru numit politic.
Personal, am atras atenția asupra mega-escrocheriei numite Fondul Suveran încă de anul trecut, având mai multe ieșiri publice. Am folosit și mecanismele parlamentare, adresând interpelări ministrului de resort. În ședința de ieri a Camerei Deputaților, am solicitat în plen eliminarea articolului prin care aceste companii devin bunuri proprii ale Fondului. Din păcate, parlamentarii PSD nu mișcă în front când apare umbra domnului Dragnea și nu au avut nicio problemă din a se pune în slujba răului și a deveni uneltele prin care Dragnea dă frâu liber jafului economiei naționale.
Între companiile incluse în Fondul Suveran se regăsesc nume sonore ale economiei românești: Complexul Energetic Oltenia S.A., Compania Națională de Căi Ferate C.F. R S.A., Societatea de Radiocomunicații S.A., Poșta Română, Aeroportul Timișoara, Uzina Termoelectrică Midia S.A., Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile S.A. și Administrația Porturilor Dunării Fluviale S.A., Engie România S.A., Electrica S.A., E.ON Energie România S.A., OMV Petrom S.A, Telekom România S.A., Compania Națională Aeroporturi București S.A., Romgaz S.A. Chimcomplex S.A., Antibiotice S.A., Loteria Română S.A., IAR S.A. și Compania Națională Unifarm S.A.
Între ele se află și CupruMin Abrud, pe care PSD, în ultimele luni, a plasat-o în centrul mai multor scandaluri răsunătoare, ce implică mafioți chinezi și băieți deștepți din București.
Iată, deci, cum Fondul Suveran lovește și în județul Alba! Includerea Cuprumin Abrud pe lista companiilor ce vor face parte din Fond, creează incertitudine în legătură cu viitorul companiei. Dacă va mai exista vreunul… În condițiile în care Cuprumin exploatează circa 60% din rezerva de cupru a României și este o companiei strategică în economie, cine ne garantează că acțiunile sale nu vor fi vândute? Cine ne garantează că nu va urma un nou episod Petrom? Cine garantează că cei 19 milioane de euro necesari pentru investiții de mediu vor mai veni la Abrud? Cine garantează că accidente ecologice ca cel din primăvara acestui an, produs tocmai din lipsa investițiilor, nu se vor repeta? Desigur, sunt întrebări fără răspuns, pentru că PSD e preocupat doar de Pușculița de partid și de constituirea unui fond de urgență la dispoziția domnului Dragnea.
Teoretic, capitalul acumulat în Fondul Suveran ar urma sa fie folosit pentru investiții dar, practic, banii se vor duce, în mare parte, în conturile din străinătate ale fruntașilor PSD și, în mai mică parte, în bugetul de pensii și salarii, la care deficitul este deja uriaș.
Cea mai buna dovadă că banii din Fondul Suveran se vor irosi este tocmai declarația recentă a viceprim-ministrului Viorel Ștefan care a anunțat că trei noi cioturi de autostradă se vor construi prin parteneriat public privat sau cu bani de la Banca Mondială. Deci nu cu banii din acest Fond Suveran!
Asta, in condițiile in care Romania a ajuns la cea mai mică rata de absorbție a banilor UE din istoria sa pentru ca guvernul incompetent al PSD nu e in stare să atragă decât criticile comisarului european provenit chiar din rândurile sale.
PNL va ataca la Curtea Constituțională această lege, pentru că nu poate asista la devalizarea economiei naționale, prin cel mai mare tun economic din istoria României, de către o gașcă de 16 Vasilici din anturajul lui Dragnea.
Deputat PNL de Alba, Sorin Ioan BUMB
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii