Ioan DÎRZU: Alegerile anticipate – singura soluţie democratică pentru rezolvarea nemulţumirilor cetăţenilor ţării
De 6 zile, românii protestează în stradă, peste tot în ţară, iar puterea nu are nicio reacţie. Se aşteaptă probabil ca acest val al nemulţumirilor să treacă şi totul să revină la „normalitate”, o normalitate în care PDL şi clientela sa să poată fura în continuare din banul public. Aşa cum am văzut cu toţii, preşedintele, premierul şi membrii Guvernului se ascund de opinia publică, demonstrând astfel degringolada care domneşte în tabăra puterii şi prăbuşirea totală a autorităţii. Acesta este un semnal că regimul dictatorial a luat sfârşit, asta pentru că cei mai înalţi reprezentanţi ai statului nu mai au curajul să apară public. Singurele cuvinte adresate de reprezentanţii PDL protestatarilor sunt unele jignitoare – „viermi”, „ciumpalaci” etc. Şi de această dată, Puterea are o atitudine sfidătoare, arogantă şi superioară faţă de cei care îşi strigă nemulţumirea în stradă. În acest fel sunt trataţi toţi românii de către guvernarea PDL şi complicii săi – UDMR şi UNPR. Din ultimele declaraţii ne dăm seama că, nici acum, când se confruntă cu protestul în stradă al populaţiei, actuala putere nu este deschisă la dialog. PDL nu are nicio intenţie reală de dialog politic şi social. Sunt doar declaraţii de adormire şi păcălire a cetăţenilor. PDL s-a ascuns, în primele zile de proteste, iar acum se comportă ca şi cum nu s-a întâmplat nimic. După ce a ignorat ani la rând vocea Opoziţiei, acum PDL ignoră complet şi vocea străzii. Aşa se comportă un partid unic care se crede a toate ştiutor şi intangibil! Din păcate, refuzul dialogului va avea consecinţe grave asupra stabilităţii politice şi sociale din România. E uşor de înţeles că acum nimeni nu mai are încredere în actuala putere. Dialogul despre care vorbesc liderii PDL este unul doar de faţadă. Se vor face că dialoghează şi apoi vor proceda tot cum vor ei. Sever Voinescu, purtătorul de cuvânt al PDL, a declarat că puterea aşteaptă ca Opoziţia să îndeplinească criteriile cerute de lege pentru convocarea Parlamentului, în sesiune extraordinară. Acest mesaj arată cât de dispuşi sunt pedeliştii la dialog cu Opoziţia, în condiţiile în care acest dialog nu se poate realiza decât în cadru parlamentar. Dialogul este simplu – Puterea trimite partidelor invitaţii şi stabileşte cu acestea o agendă de discuţii. La rândul său, Parlamentul trebuie să ia o atitudine fermă în condiţiile în care Executivul este contestat vehement şi nu are nici o reacţie la protestele din ultimele zile.
În opinia USL Alba, singura soluţie viabilă pentru o ţară neguvernată sunt alegerile anticipate, care să reasigure legitimitatea structurilor de conducere ale statului. Încă un an de guvernare cu actuala putere ar însemna prăbuşirea totală a capacităţii de acţiune şi administrare a Guvernului României, cu consecinţe catastrofale asupra nivelului de trai al populaţiei.
Ioan DÎRZU, preşedintele PSD Alba, copreşedinte al USL Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii