Rămâi conectat

Actualitate

Proiect de lege: Închisoare acasă și zile libere pentru cărțile scrise în detenție

Mondoc Adriana

Publicat

în

Textul adoptat pe articole mai prevede şi scăderea a câte 20 de zile din pedeapsă pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau fiecare invenţie şi inovaţie brevetate.

Un proiect de lege prin care se introduce un regim de detenţie la domiciliu pentru persoanele condamnate la până un an de închisoare, cu excepţia celor condamnate pentru fapte de violenţă, a fost adoptat, pe articole, miercuri de Camera Deputaţilor. Votul final a fost amânat o săptămână.

În cazul persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de până la un an, executarea pedepsei se realizează prin detenţie la domiciliu, cu excepţia persoanelor condamnate pentru fapte comise cu violenţă. Aceste prevederi se aplică şi persoanelor condamnate care mai au de executat 18 luni până la împlinirea fracţiei minime obligatorii pentru liberarea condiţionată din pedeapsa iniţială a închisorii mai mare de un an, prevede textul.

De asemenea, în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, se consideră 20 de zile executate pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie şi inovaţie brevetate.

Proiectul modifică regimul închis, semideschis şi deschis de detenţie.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Sursa: AGERPRES


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

LISTA actualizată | ATENȚIE la apa pe care o beți: 64 de izvoare și fântâni din Alba NU au apă bună de băut

Bera Larisa

Publicat

în

LISTA actualizată | ATENȚIE la apa pe care o beți: 64 de izvoare și fântâni din Alba NU au apă bună de băut Direcția de Sănătate Publică Alba îndeamnă cetățenii să verifice întotdeauna sursa apei înainte de consum. Este important ca, în cazul izvoarelor neconforme, să se evite consumul direct și să se opteze pentru […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea