Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Actualitate

Romsilva: Lemnul de foc s-ar putea scumpi semnificativ până la sfârşitul anului

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Într-un comunicat, Romsilva (Regia Naţională a Pădurilor) atenţionează că „prin scăderea volumului de masă lemnoasă pus pe piaţă pot interveni majorări de preţuri, din cauza cererii mari şi a ofertei scăzute”.

„Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva – apreciază că, în lipsa unor măsuri legislative imediate, în pădurile proprietate publică a statului ar putea rămâne neexploataţi, până la finalul anului, un volum de 2 milioane de metri cubi de lemn, cu numeroase efecte negative asupra asigurării masei lemnoase necesare pentru încălzirea populaţiei şi a industriei de prelucrare a lemnului. De asemenea, prin scăderea volumului de masă lemnoasă pus pe piaţă, pot interveni majorări de preţuri, datorită cererii mari şi a ofertei scăzute”, se arată în comunicatul Regiei.

Romsilva atrage atenţia, totodată, asupra unui „posibil blocaj” pe piaţa lemnului, inclusiv „posibile riscuri în asigurarea lemnelor de foc pentru populaţie”, din cauza aplicării articolului 59 din Codul Silvic, cu modificările ulterioare. „Prin aceste modificări, Romsilva trebuie să efectueze lucrări silvice de îngrijire a pădurilor în regie proprie, prin mijloace proprii sau prin contracte de prestări servicii, la o cotă majorată, din care ar rezulta un volum exploatat de aproximativ 4,3 milioane de metri cubi din pădurile proprietatea publică a statului, aflate în administrare”, arată comunicatul.

Romsilva precizează că a pregătit alinierea la noile modificări legislative şi a crescut cu 16% volumul rezultat din lucrări silvice efectuate prin mijloace proprii şi cu 632% prin intermediul prestării de servicii. „Cu toate acestea, volumul de lemn exploatat introdus pe piaţă din pădurile proprietate publică a statului, administrate de Romsilva, a scăzut în primele patru luni ale anului cu 150.000 de metri cubi faţă de perioada similară a anului trecut. De asemenea, volumul oferit prin licitaţii publice firmelor atestate în exploatări forestiere a scăzut cu 22%”.

Până în prezent, Romsilva a organizat proceduri de achiziţie publică pentru prestări de servicii pentru lucrări silvice din care ar rezulta un volum de 2,5 milioane de metri cubi. Iar în urma licitaţiilor în sistemul de achiziţii publice „s-a reuşit achiziţia de servicii de exploatare pentru un volum de 1,2 milioane de metri cubi”, menţionează Regia Pădurilor.

Un alt efect negativ va fi, potrivit Romsilva, acela că „nu vor putea fi efectuate lucrările de îngrijire conform planurilor anuale prevăzute în amenajamentele silvice, lucru care putea conduce la degradarea pădurilor, diminuarea speciilor valoroase în pădurile de stat, deprecierea lemnului provenit din doborâturi de vânt şi extinderea bolilor şi dăunătorilor în pădurile din jur”.

În consecinţă, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva – consideră că este nevoie de „o măsură urgentă în sensul renunţării la obligativitatea efectuării lucrărilor silvice doar prin forţe proprii sau prin prestări silvice care ar putea preîntâmpina aceste posibile riscuri”.

Romsilva administrează în prezent 3,14 milioane de hectare de pădure proprietate publică a statului, adică 48% din totalul fondului forestier naţional.

Sursa: zf.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea