La Cugir, undă verde pentru sprijin financiar acordat unităţilor de cult recunoscute în România
Consiliul Local Cugir a stabilit recent Regulamentul privind stabilirea unor forme de sprijin financiar de la bugetul local al orașului Cugir, pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România.
Sprijinul financiar se poate acorda pentru completarea fondurilor proprii ale unităţilor de cult destinate: întreţinerii şi funcţionării unităţilor de cult fără venituri sau cu venituri mici; construirii, în condiţiile aprobării documentaţiilor tehnico-economice potrivit reglementărilor în vigoare, precum şi reparării lăcaşurilor de cult; conservării şi întreţinerii bunurilor de patrimoniu aparţinând cultelor religioase; desfăşurării unor activităţi de asistenţă socială şi medicală ale unităţilor de cult; amenajării şi întreţinerii muzeelor cultural-religioase; construirii, amenajării şi reparării clădirilor având destinaţia de aşezăminte de asistenţă socială şi medicală ale unităţilor de cult etc.
În ceea ce privește condiţiile de eligibilitate, vor fi supuse evaluării numai solicitările care întrunesc anumite criterii de selecţie: proiectele sunt de interes public local; este dovedită capacitatea organizatorică şi funcţională a solicitantului sprijinului financiar.
Evaluarea şi selecţia cererilor de sprijin financiar se face de către Comisia de evaluare şi selecţie, ce va fi formată din reprezentanți ai Consiliului Local Cugir (câte un consilier local din cadrul Comisiei pentru învăţământ, cultură, sport, culte, protecţia socială, tineret, protecție copii și familie, respectiv al Comisiei de buget-finanţe, servicii publice, administrarea domeniului public şi privat) care vor fi desemnați prin hotărâre a consiliului local, precum și persoane din cadrul Primăriei orașului Cugir. (C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii