Rămâi conectat

Actualitate

Camera Deputaților: Faptele de incompatibilitate sau de conflict de interese ale demnitarilor, prescrise în trei ani

Ziarul Unirea

Publicat

în

Deputații au adoptat o propunere legislativă de modificare a Legii 161/2003, care prevede că faptele săvârșite de persoanele aflate în exercitarea demnităților publice sau funcțiilor publice ce determină existența conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de trei ani de la data săvârșirii lor.

Proiectul, inițiat de un grup de parlamentari PSD, mai prevede că aleșii locali pot avea activități în domeniul privat care nu sunt în legătură cu atribuțiile funcțiilor deținute.

”Faptele săvârșite de persoanele aflate în exercitarea demnităților publice sau funcțiilor publice ce determină existența conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de trei ani de la data săvârșirii lor, în conformitate cu art. 2517 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil”, stipulează textul adoptat.

Potrivit proiectului, ”primarii, viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice și al creației literar artistice. Aleșii locali menționați pot exercita funcții în domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă cu atribuțiile exercitate ca primari sau viceprimari, primar general sau viceprimar general ai municipiului București”.

De asemenea, consilierii locali sau județeni pot exercita funcții în domenii de activitate din sectorul privat care nu sunt în legătură directă cu atribuțiile exercitate ca aleși locali.

O completare a legii prevede că ”starea de incompatibilitate durează până la data încetării de drept a mandatului în care alesul local a exercitat o funcție sau o calitate incompatibilă cu acesta sau până la data la care a încetat funcția sau calitatea care a determinat starea de incompatibilitate”.

Camera Deputaților este for decizional.

Sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Recalculare pensii 2024: Primele DECIZII au ajuns la pensionari prin poștă

Bera Larisa

Publicat

în

Recalculare pensii 2024: Primele DECIZII au ajuns la pensionari prin poștă Peste jumătate de milion de decizii de recalculare a pensiilor au fost înmânate beneficiarilor de către Poşta Română, vineri, în prima zi de distribuire, informează compania printr-un comunicat, potrivit Agerpres. Citește și: PENSII 2024 | Poșta Română începe distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea