Îngenuncheați de scumpirea utilităților! Prețul gazului și al energiei electrice din România s-a majorat încontinuu de la începutul lui 2017 până în prezent
Românii sunt îngenuncheați de scumpirea utilităților! Prețul gazului și al energiei electrice consumate de gospodăriile din România s-a majorat încontinuu de la începutul lui 2017 până în prezent. Cu aproape 14% creștere la electricitate și cu circa 20% la gaze, România ocupă primul loc în Europa în ceea ce privește scumpirea utilităților energetice.
De la începutul acestei luni, consumatorii casnici alimentaţi de Engie România, principalul furnizor de gaze pe piaţa reglementată, vor achita facturi mai mari, după ce Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), a majorat preţurile cu 10%. Acesta este cea de-a doua majorare aplicată de la începutul acestui an.
La 1 octombrie, ANRE, condusă la acea vreme de Niculae Havrileţ, trebuia să efectueze o majorare a preţului gaze de 5% pentru consumatorii casnici. S-a amânat însă, declarativ, până la 1 noiembrie, apoi nu s-a mai făcut deloc. Mandatul lui Havrileţ a expirat la 31 octombrie, în locul lui venind deputatul PSD Dumitru Chiriţă, de la Comisia de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor, care nu a efectuat majorarea de preţ cerută insistent de furnizori, care menţionau şi ajustări de 20%.
„Preţul gazelor pentru populaţie nu va mai creşte în această iarnă, iar ANRE va analiza o eventuală modificare a tarifelor în cursul lunii martie“, spunea, înaintea înlocuirii şefului ANRE, Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de Industrii, fostul şef al lui Chiriţă.
Dar s-a scumpit, surprinzător, prin decizie ANRE, mult mai devreme, în plină iarnă – ianuarie, cu 8% în medie. Acum, printr-o altă decizie, de la 1 aprilie, a fost operată o nouă majorare, de 10%. A doua scumpire este doar pentru jumătate de ţară, mai precis pentru clienţii ENGIE, care astfel contabilizează aproape 20% în plus pe factură, în doar trei luni.
Cum e format preţul
Aproximativ jumătate din preţul plătit de consumatorii casnici este reprezentat de tariful gazului natural, cealaltă jumătate reprezentanând tarife de distribuţie, transport, înmagazinare – toate reglementate – şi taxe. Preţul final este şi el reglementat. De la 1 aprilie anul trecut a fost liberalizat doar preţul gazului.
Imediat după acest moment, preţul gazului pentru consumatorii casnici s-a aliniat celui de piaţă liberă, urcând de la 60 de lei/MWh la 72 de lei pe MWh. În iarna care tocmai a trecut, a urcat şi mai mult, până la peste 90 de lei. Pe această creştere cu până la 40% a costurilor de achiziţie a gazului se bazau furnizorii când cereau scumpirea gazului, anume că marfa li s-a scumpit foarte mult, dar ANRE nu le recunoaşte costul suplimentar în factura gospodăriilor.
Într-un final, iată, a fost recunoscut, mai mult pentru ENGIE, care facturează casnicii cu 20% mai mult decât în 31 decembrie 2017. Este adevărat că, de câţiva ani, preţul perceput de E.ON, în nord, era cu până la 15% mai mare decât cel al ENGIE, în sud. Diferenţa era justificată pe costurile de distribuţie mai mari ale E.ON, pentru că este mai greu să aduci gazul la consumator în zonele deluroase sau muntoase, aşa cum sunt Moldova şi Transilvania. România are circa 3 milioane de consumatori casnici de gaze, arondaţi, în proporţie de 95% la ENGIE şi E.ON. Preţul final al gazului rămâne reglementat până în 2022.Majorări succesive la electricitate
La 31 decembrie 2017, şi piaţa de energie electrică pentru consumatorii casnici s-a liberalizat, pe partea de cost de achiziţie şi preţ final, tariful şi distribuţia rămânând reglementată.
În trei rânduri, anul trecut, ANRE a decis majorarea preţurilor medii finale ale curentului pentru consumatorii casnici, în total, cu 13,6%. Motivul l-a reprezentat creşterea masivă, cu până la 200% a preţului spot al energiei, cu precădere în ianuarie – martie 2017, din pricina unui deficit de ofertă(condiţii meteo defavorabile), dar şi a unor declaraţii alarmiste venind tocmai de la ministrul Energiei, Toma Petcu, care anunţa iminenta unei crize energetice în România.
Marfa energie contează în proporţie de circa 30% în preţul final la consumator.
Încă 30% reprezintă componenta de tarife specifice, transport, distribuţie, alte 30 de procente fiind taxe. Scumpirea de anul trecut a curentului a venit pe fondul scumpirii masive a mărfii pe piaţa liberă. Silvia Vlăsceanu, director executiv al Federaţiei Patronale a Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie, explică că, în mod automat, scumpirea în piaţă a energiei antrenează o ajustare în facturi.
„Suntem economie funcţională sau vrem să fim? Trebuie să înţelegem că principiile de piaţă se reflectă şi în energie. Suprareglementarea ANRE, timp de atâţia ani, încercarea de a ţine artificial jos preţul energiei, nu putea să nu aibă efecte. Și s-ar putea să mai aibă“, spune aceasta.
Trebuie menţionat însă faptul că deşi românii au avut parte de mai mult scumpiri la utilităţi, potrivit datelor pe 2017 publicate de Comisia Europeană, energia electrică livrată consumatorilor este încă cea mai ieftină din toate ţările UE. În schimb, la gazele naturale polonezii, ungurii, bulgarii şi austriecii plătesc mai puţin decât românii.
Sursa: capital.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii