Atenție la „Legea Picnicului”, dacă vă programați o minivacanță de Paște cu grătare. Ce reguli trebuie să respectați și ce amenzi riscați
Având în vedere faptul că în acest weekend şansele de a fi tentaţi să ieşiţi la un picnic, cu ocazia sărbătorii de Paşti, sunt foarte ridicate, vă prezentăm în cele ce urmează regulile de bază pe care trebuie să le respectaţi atunci ieşiţi la un grătar, la iarbă verde, astfel încât să nu fiţi amendaţi şi să nu distrugeţi mediul înconjurător.
Legea nr. 54/2012 privind desfăşurarea activităţilor de picnic prevede amenzi drastice pentru cei care fac grătare în zonele neamenajate sau pentru nerespectarea regulilor în zonele special amenajate.
Valoarea amenzilor
Aceste fapte constituie contravenţii şi se sancţionează după cum urmează:
-aprinderea focului în spaţii neamenajate / aprinderera focului în spaţii amenajate, fără supravegherea acestuia – între 2.000 şi 5.000 de lei amendă;
– desfăşurarea activităţilor de picnic în afara zonelor special amenajate şi/sau a zonelor indicate pentru acestea – între 1.000 şi 3.000 de lei amendă;
– lăsarea resturilor menajere sau a oricăror alte gunoaie în spaţiul de picnic, aruncarea ţigărilor, chibriturilor sau oricăror alte obiecte aprinse în alte locuri decât în cele special amenajat, precum şi nerespectarea ordinii publice – între 300 şi 3.000 de lei amendă;
-aruncarea deşeurilor în alte locuri decât cele special amenajate – între 200 şi 2.000 de lei amendă.
Alte amenzi:
– de la 100 la 500 de lei pentru distrugerea, modificarea, degradarea panourilor informative, a marcajelor, indicatoarelor, construcţiilor, împrejmuirilor din spaţiile special amenajate;
– de la 100 la 200 de lei pentru nerespectarea orarelor zonelor de picnic, parcarea în zone neamenajate, satisfacerea necesităţilor fiziologice în zone neamenajate, folosirea produselor de igienă personală la o distanţă mai mică de 30m de cursurile de apă, spălarea vaselor în apele din vecinătate, vărsarea pe jos sau în apele din vecinătate a apei uzate rezultate în urma picnicului;
-de la 100 la 500 de lei pentru nedepunerea selectivă a deşeurilor în containerele speciale;
-de la 200 la 400 de lei pentru hrănirea animalelor sălbatice, îndepărtarea, rănirea sau distrugerea plantelor, animalelor, rocilor sau a altor elemente ale cadrului natural şi/sau construit; postarea de semne sau mesaje; nepăstrarea liniştii, deranjarea comunităţilor locale, a vieţii sălbatice sau a altor vizitatori.
Cine poate da amenzi?
Conform Legii nr. 54/2012, cei care pot constata contravenţii şi pot aplica sancţiuni sunt reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu, autorităţile administraţiei publice locale şi personalul împuternicit al acestora, ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române sau agenţii Poliţiei locale.
Plata amenzilor
Amenzile pot fi plătite (jumătate din suma minimă prevăzută) pe loc sau în maximum 48 de ore de la data întocmirii procesului verbal (ori de la data comunicării acestuia). Pentru depăşirea acestui termen, amenzile se achită integral.
sursa: legestart.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Prețuri ca în Elveția în supermarket-urile din România, dar salarii de 6 ori mai mici: Exemple de prețuri
Prețuri ca în Elveția în supermarket-urile din România, dar salarii de 6 ori mai mici: Exemple de prețuri În România mai avem puțin până să ajungem să avem aceleași prețuri ca în Elveția, după luni consecutive de creștere a inflației. Când merg la supermarket, mulți cetățeni pot observa că au ajuns să pună din ce […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 7 ore
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 2 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui