Frica românilor care a devenit aproape la fel de mare ca spaima pierderii locului de muncă
Frica de ratele bancare în continuă creștere este aproape la fel de mare ca spaima de a rămâne fără serviciu. Studiul unui fond de investiţii arată că o treime dintre români cred că o vor duce tot mai greu cu banii și, de aceea, tot mai mulţi fac economii.
Românii se tem de majorarea cursului de schimb şi de creşterea ratelor. Mai precis, 21% dintre cei care au participat la studiu, faţă de doar 17% în urmă cu doi ani. Nu au uitat nici de criza financiară, 2 din 5 români o enumeră printre temeri.
Frica este de înţeles. Indicele care stabileşte rata creditelor în lei s-a dublat din toamnă până acum. Leul este tot mai des călcat în picioare de moneda europeană, iar estimările sunt pesimiste.
Alexandra Smedoiu – vicepreşedinte CFA: „Cursul de schimb va creşte undeva spre 4,7 lei pentru un euro până la finalul acestui an, în ce priveste rata inflaţiei va ajunge la nivel analizat în jur de 4 – 4,5 la sută. Previziunile merg chiar şi spre 4 la sută, vorbim de indicatorul ROBOR, o creştere de punct procentual la ROBOR înseamnă însă o creştere de 25 la sută a ratei”.
În faţa acestor proiecţii, tot mai mulţi se îndoiesc că statisticile sunt suficiente pentru o viaţă bună.
Ionuţ Dumitru – preşedintele Consiliului Fiscal: „Este de neacceptat să ai un boom economic, creştere economică de 7% şi să ai încasări din accize şi impozit pe profit mai mici”.
28 de procente dintre români se tem că rămân fără serviciu. Numărul lor este mai mic cu patru la sută, conform studiului făcut de un fond de investiţii, dar nu din cauza încrederii în politica economică a statului, arată alte cifre. 70 de procente dintre cei chestionaţi îşi planifică mai bine cheltuielile şi mulţi încep să pună conştincioşi bani de-o parte.
Dragoş Neacşu – reprezentantul unui fond de investiţii: „Generaţia 18-24 ani preferă să aibă banii cash”.
38% dintre cei chestionaţi se bazează pe al doilea loc de muncă pentru câştiguri suplimentare, faţă de 31% acum doi ani. Investiţia într-o pensie privată este o opţiune pentru 25% dintre români.
Sursa Digi24
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 În dupa-amiaza de 23 noiembrie, în iarna anului 1918, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, un aparat de zbor pilotat de un erou trecut apoi în uitare şi […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii