MARȚI: Ceremonie militară, avansări în grad și exerciții demonstrative, organizate de IJJ Alba în Piața Cetății din Alba Iulia. Sărbătoresc 168 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române
În fiecare an, în 3 aprilie, se sărbătoreşte Ziua Jandarmeriei Române, una dintre instituţiile profesioniste şi credibile de apărare a statului de drept, care are ca misiune prioritară asigurarea şi restabilirea ordinii şi liniştii publice pe întreg teritoriul României.
Cu prilejul aniversării a 168 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române în data de marți, 3 aprilie a.c., la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean “Avram Iancu”Alba se vor desfăşura, o serie de manifestări dedicate acestei zile după cum urmează:
Marţi, 03 aprilie începând cu ora 11.00, în Piaţa Cetății din municipiul Alba-Iulia, Inspectoratul de Jandarmi Județean Alba va organiza o Ceremonie Militară cu ocazia avansărilor în gradul următor înainte de îndeplinirea stagiului minim în grad.
Persoanele prezente la acest eveniment vor putea vedea tehnica de luptă, de intervenţie şi auto specifică detaşamentului mobil şi jandarmeriei montane, personalul specializat stând la dispoziţie pentru a răspunde la întrebări şi pentru a oferi explicaţii în legătură cu cele expuse.
Cadrele serviciului resurse umane vor oferi detalii referitoare la oferta educaţională a Jandarmeriei Române, respectiv condiţiile pe care candidaţii trebuie să le îndeplinească pentru a fi admişi în instituţiile de învăţământ.
Toate aceste activităţi vor culmina cu prezentarea de către jandarmii albaiulieni a unor exerciţii demonstrative specifice detaşamentului mobil de intervenţie cum ar fi modul de acţiune al jandarmilor în diferite situaţii tactice precum și exerciţii de disciplinare şi de intervenţie prezentate de jandarmii-conductori şi câinii de serviciu.
”Ca în fiecare an, adresăm invitaţia tuturor cetăţenilor să participe într-un număr cât mai mare la aceaste activitatăți şi apreciem că este un bun prilej pentru a cunoaşte domeniul de activitate al jandarmilor, de a se convinge de deschiderea Jandarmeriei Alba faţă de societatea civilă şi de a-şi consolida încrederea în această instituţie”, transmite Jandarmeria Alba.
foto: arhiva
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Campania „Zâmbete de Crăciun”: 750 de copii defavorizați din județul Alba au primit cadouri de la Crucea Roșie Filiala Alba
Campania „Zâmbete de Crăciun”: 750 de copii defavorizați din județul Alba au primit cadouri de la Crucea Roșie Filiala Alba Filiala Alba a Crucii Roșii a oferit cadouri pentru 750 de copii defavorizați din Alba în cadrul campaniei „Zâmbete de Crăciun”. Crucea Roșie Română Filiala Alba împreună cu Star Assembly și Star Transmission au oferit […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 16 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 20 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 8 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor