Manifestație de protest în Croația pentru susținerea familiei tradiționale
Mii de croaţi au participat sâmbătă, 24 martie 2018, la un protest în capitala Zagreb împotriva Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice (cunoscută şi sub numele de Convenţia de la Istanbul), după ce guvernul a trimis parlamentului spre ratificare acest document, criticat pentru că ar ameninţa valorile tradiţionale prin favorizarea căsătoriilor homosexuale şi acceptarea unui aşa-numit al treilea gen, relatează agenţiile AFP, Reuters şi EFE.
Peste 10.000 de persoane, conform website-ului local de ştiri Index, sau 70.000, potrivit organizatorilor, au participat la un marş în centrul capitalei Croaţiei. Protestatarii au dorit să atragă atenţia asupra faptului că, dincolo de ideea normală a prevenirii violenţei domestice, respectiva convenţie promovată de Consiliul Europei introduce conceptul unui al treilea gen, anulează diferenţa dintre sexe, sprijină căsătoriile între homosexuali şi promovează idei contrare tradiţiei creştine a Croaţiei, ţară majoritar catolică.
‘Este evident că această convenţie nu va ajuta mai mult femeile victime ale violenţei’, în schimb, sub ‘vălul’ protecţiei femeii este introdusă ‘într-o manieră nedemocratică, incorectă şi parşivă’ ideologia de gen în legi şi în societate, explică pentru agenţia EFE unul dintre organizatorii protestului, membru al platformei civice denumite ‘Croaţia împotriva Convenţiei de la Istanbul’.
Această platformă a convocat manifestaţia de sâmbătă pentru a protesta împotriva deciziei guvernului de dreapta condus de premierul Andrej Plenkovic de a trimite această convenţie parlamentului spre ratificare.
Convenţia de la Istanbul a fost până în prezent ratificată de 17 ţări membre ale Uniunii Europene, inclusiv de România (în luna mai 2016).
La începutul lunii martie, guvernul bulgar condus de Boiko Borisov a retras această convenţie de la ratificare, după ce partenerul său de coaliţie, partidul Patrioţii Uniţi, precum şi Partidul Socialist, principala formaţiune de opoziţie, au anunţat că nu o sprijină.
Atât formaţiunea Patrioţii Uniţi, cât şi Biserica au atenţionat că ratificarea documentului va încuraja căsătoriile între homosexuali şi va permite acceptarea unui al treilea gen. La rândul său, preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a declarat că unele părţi ale acelei convenţii merg împotriva sistemului de valori al societăţii bulgare.
sursa: agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
23 decembrie 1989: Cea mai sângeroasă zi a Revoluției. 40 de soldați veniți să apere Aeroportul Otopeni au fost uciși
23 decembrie 1989: Cea mai sângeroasă zi a Revoluției. 40 de soldați veniți să apere Aeroportul Otopeni au fost uciși Soții Ceauşescu au fost arestați pe 22 decembrie 1989 şi toată lumea se aştepta ca revoltele să se încheie, dar sângele a continuat să curgă. În acea zi, România a intrat sub spectrul unei ameninţări […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana