Rămâi conectat

Ştirea zilei

Foto: Tinere polițiste din Munții Apuseni, care schimbă uniforma militară cu costumul popular în timpul liber și promovează în lume folclorul moțesc

Ziarul Unirea

Publicat

în

Știind de mai mult timp în urmă preocupările și talentele a două tinere artiste din zona Apusenilor ce între timp au decis să devină polițiste, am considerat că azi, de Ziua Poliției Române, este un prilej tocmai bun de a le prezenta tuturor, cu precizarea că acestea sunt deja cunoscute de către foarte mulți oameni din cadrul locurilor natale – Țara Moților.

Cele două tinere polițiste au demonstrat aptitudini artistice în domeniul folclorului din această zonă, una fiind cântăreață vocală, iar cealaltă este interpretă la tulnic – acest măreț instrument muzical considerat simbol al Țării Moților, care a fost folosit de-a lungul veacurilor întregi de către mândrii locuitori de aici pentru a-și cânta deopotrivă bucuria și tristețea, deznădejdea, chemarea la luptă, sau pe cel drag, prin ,,chemarea iubitului”.

Originară din comuna Gârda de Sus, tânăra Dana Junc a absolvit Geografia Turismului și un master în turism la Universitatea ,,Babeș-Bolyai” Cluj Napoca și ,,detașată de studiile profesionale”, aceasta a fost admisă la Secțiunea ,,Canto Muzică Populară” în cadrul a două școli populare de arte: la Școala Populară de Arte ,,Francisc Hubic” din Oradea, având-o în anul I ca profesoară pe doamna Antonela Ferche Buțiu, iar apoi a continuat și a absolvit în 2017 Școala Populară de Arte ,,Ilie Micu” din Sibiu, unde a avut-o ca îndrumătoare pe doamna Izabela Tomiță în anul II și III.

După absolvirea Școlii de Agenți de Poliție ,,Septimiu Mureșan” Cluj Napoca, aceasta își desfășoară activitatea de aproape un an de zile la Inspectoratul de Poliție Județean Alba, în cadrul Secției 9 Poliție Rurală Câmpeni, la Postul de Poliție Vidra – predestinat poate, după cum zice și cântecul ,,Sus, sus, sus, la munte, sus/Sus, sus, sus, române, sus/Acolo și Iancu-i dus/La Vidra de Sus” – o localitate liniștită din inima Țării Moților, țărișoara lui Avram Iancu.

,,Cu binecuvântarea de a fi moață, îmi pun opincile în picioare și duc dorurile moților mei mai departe, prin cântec. Cu aceeași mândrie curată, îmi port uniforma de polițist și-mi doresc să fiu ceea ce lui Dumnezeu îi place în ambele căi alese. Sunt la început de drum, îmi doresc să mă <<șlefuiesc>> pe calea cântecului popular, cu aceeași dragoste cu care am îmbrățișat și meseria de polițist, meserie în care mă aflu tot la început de drum din luna ianuarie a anului trecut. În cadrul Ministerului de Interne, prima participare în sensul talentului muzical a fost la un Festival – Concurs Național, care s-a desfășurat pe 27 octombrie 2017, în localitatea Tașca, județul Neamț, ocazie cu care am obținut locul 4, fiind însoțită de o puternică ambiție și dorința de a evolua pe acest drum al folclorului cât mai frumos posibil.” a precizat tânăra polițistă Dana Junc.

De doar câteva luni în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, dar cu o experiență de aproape 10 ani în domeniul artistic, tânăra polițistă Geanina Maria Buzgar este din orașul Câmpeni – ,,Capitala Țării Moților”. Vorbind despre locul unde s-a născut și a copilărit, aceasta menționează următoarele: ,,Țara Moților este locul unde eternitatea încă există, locul în care tricolorul este așezat lângă icoană și iubirea de patrie este o religie.

M-am născut în acest loc binecuvântat, am crescut în spiritul frumos al moților, având încă de la naștere datoria de onoare de a duce mai departe tradiția, folclorul, obiceiurile și istoria moților. Dragostea pentru folclor și tradiția din Țara Moților mi-au călăuzit pașii spre grupul de tulnicărese ,,Moațele”, grup care a avut și are ca țel propovăduirea folclorului și dorința de a nu lăsa tradiția să moară. Acesta este motivul pentru care împreună cu colegele mele am străbătut lumea, ducând cu noi o bucată din Apuseni.”

Prin talentul, aptitudinile și farmecul demonstrat pe scenă, aceasta a fost declarată ,,Miss Câmpeni – 2013” la concursul din cadrul celei de-a XVIII-a ediții a Festivalului Naţional de Folclor ,,Sus, sus,  sus, la moţi, la munte”.

În prezent, aceasta este membră a grupului de tulnicărese ,,Moațele” a Casei de Cultură ,,Avram Iancu” Câmpeni și se declară mândră că a avut ocazia de a participa la o serie de evenimente culturale deosebit de importante, cum ar fi: deschiderea spectacolului folcloric din cadrul summit-ului NATO de la București din 2008, cu participarea a 49 de președinți de stat; deschiderea unor importante evenimente folclorice interne, precum Festivalul de Folclor de la Mamaia, Festivalul ,,Strugurele de aur” din Alba Iulia, Festivalul ,,Ioan Macrea” din Sibiu, Festivalul ,,Maria Lătărețu” din Târgu-Jiu, Festivalul ,,Maria Tănase” din Craiova, Festivalul ,,Sus, sus, sus la moți la munte” din Câmpeni, Ziua Marinei Române, Zilele Bucureștiului și multe alte evenimente din Apuseni și din întreaga țară, mare parte dintre evenimente fiind amintite de către ziarul Unirea.

,,În anul 2017 am avut privilegiul să reprezentăm cu mândrie și onoare România în cadrul Carnavalului de la Veneția în parteneriat cu Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție a municipiului București, VELA Spa și Ateneo Veneto. La acel eveniment am participat la deschiderea oficială a evenimentului în cadrul defilării participanților la carnaval și am susținut patru reprezentații în diferite locații din Veneția. Ne-am bucurat de o primire călduroasă atât din partea oficialităților prezente la eveniment, cât și a publicului larg din toată lumea. Am avut plăcuta surpriză să observăm deosebita apreciere a publicului spectator care ne întâmpina pretutindeni cu aplauze și felicitări, dorind să afle de unde suntem.

Pentru a cânta la tulnic trebuie să ai suflet și inimă de moață, dar și o dragoste necondiționată pentru tulnic și cântecele din tulnic, cu vraja lor deosebită. Atunci când în conștiința ta sălășluiește spiritul justițiar a lui Avram Iancu, opțiunea de a-ți apăra patria chiar cu prețul vieții devine o datorie, iar acesta a fost motivul pentru care am urmat cursurile Școlii de Poliție ,,Vasile Lăscar” Câmpina, jurând că pentru tot restul vieții mele să pun interesele și siguranța celorlalți mai presus de orice. Am absolvit cursurile Școlii de Poliție în decembrie 2017, ulterior fiind repartizată ca agent în cadrul Poliției orașului Zlatna.

Am ales să devin polițist pentru că mi-am dorit pentru oamenii dragi mie sau simplii necunoscuți o lume mai sigură, mai lipsită de pericole și pun în fiecare zi toată dăruirea mea și tot ceea ce am învățat în slujba acestui țel. E un tel măreț, dar pentru mine a fi polițist nu este numai o pasiune, este o vocație.” a încheiat tânăra polițistă Geanina Maria Buzgar.

Le dorim celor două tinere polițiste din Apuseni mult succes pe viitor, atât în cariera de polițist cât și în activitatea artistică prin care promovează folclorul din Țara Moților, iar tuturor polițiștilor din România o aniversare deosebită în acest an al Centenarului Marii Uniri!

Ovidiu CULDA

[nggallery id=5346]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

ANGAJĂRI la STAT 2024: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 22 decembrie 2024. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS

Ziarul Unirea

Publicat

în

ANGAJĂRI la STAT 2024: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 22 decembrie 2024. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS Mai multe instituţii publice din Alba anunță posturi vacante la data de 22 decembrie 2024 și organizează concursuri în următoarea perioadă. Pentru ocuparea posturilor, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea