Silviu Vințeler: Proiectul ”Băile Sărate” din Ocna Mureș este la un pas de a deveni realitate
”Promisiunea făcută comunității de către PNL Ocna Mureș și PNL Alba este pe cale să se transforme, din speranță, în certitudine. Proiectul ”Băile Sărate” este la un pas de a deveni realitate. Sprijinul Consiliului Județean Alba este esențial și demonstrează, pentru a câta oară oare, că numai împreună putem reuși”, a declarat Silviu Vințeler, primarul orașului Ocna Mureș, la conferința de presă susținută vineri.
El a explicat că investiția este în faza licitației și în cel mai scurt timp posibil, după desemnarea câștigătorului și semnarea contractului, vor demara lucrările.
Principalii indicatori tehnico-economici sunt:
– valoarea totală a investiţiei – 37.879.718 lei cu TVA
– valoarea dotărilor bazei de tratament şi agrement este de 1.361.967 lei,
– durata de cxecufie a obiectivului: 30 luni
– suprafaţă teren 10.656 mp
– suprafaţă construită – 4.654 mp
– suprafafă desfăşurată – 6.754 mp
– suprafajă bazine exterioare – 1.721,75mp
– suprafafă terase, platforme 3.358 mp
– suprafafă spatii verzi – 922,25 mp (din care pe 653 mp se vor planta arbuşti – tufişuri).
Investiţia va fi susținută financiar de către Consiliul Județean Alba şi de Consiliul Local Ocna Mureş.
”Susţinerea Consiliului Judeţean Alba pentru oraşul Ocna Mureş nu se opreşte numai la a investi pentru construirea Băilor Sărate, ci şi la legitimizarea ei pe plan național. Cea mai importantă certificare pentru a putea reintra în circuitul turistic este cea de staţiune balneoclimaterică, statut pierdut odată cu dispariţia vechilor Băi Sărate. De aceea Consiliul Judeţean Alba a considerat oportun şi necesar un Acord de asociere încheiat între Judeţul Alba, prin Consiliul Judeţean Alba şi oraşul Ocna Mureş pentru realizarea în comun a obiectivului ”Staţiune balneo – climaterică Ocna Mureş”, a mai declarat primarul.
”Investiția în noile Băi Sărate nu este numai pentru locuitorii orașului Ocna Mureș ori a celor din împrejurimi, este o investiție pentru sănătatea tuturor celor ce au nevoie să-și aline suferințele, fie ei români sau străini, este o investiție pentru sănătatea economică a Nord-Estului județului Alba și a centrului țării. Este o investiție ntr-un nume care a rezistat mai bine de un secol și care a fost, este și va fi reprezentativ pentru Ardeal, pentru România: Băile Sărate Ocna Mureș”, a încheiat Silviu Vințeler.
*Istoria Băilor Sărate din Ocna Mureș
Construcţia lor a început în 1897, imediat după construirea Uzinei de Produse Solvay, cu implicarea directa a baronului Solvay şi a contelui Teleky.
La început a fost o construcţie din lemn, compartimentată astfel încât să poată fi aplicate cât mai multe tratamente şi cure, potrivite calităţii apelor sărate.
În 1910 a început construcţia unui local din cărămidă, lucrarea fiind terminată în 1917, având în plus mai multe bazine exterioare şi interioare pentru tratament. .
În perioada interbelică era a doua staţiune balneo-climaterica din Românía, ca număr de turişti şi ca importanţă medicală. Erau peste 10.000 de persoane care vizitau staţiunea anual, pentru tratarea afecţiunilor şi pentru recuperare. Avea un parc de recreere şi terenuri în aer liber pentru diferite sporturi, toate destinate turiştilor.
În 1948 a fost naţionalizată, dar a continuat să fie un reper al turismului balnear din România.
În 2002 Baza de tratament a fost ”privatizată”, iar în 2012 a dispărut fizic de pe harta oraşului.
Dintre factorii naturali de cură în oraşul Ocna Mureş trebuie menţionaţi climatul tonic şi apele minerale clorúrate şi sodice din lacurile existente pe locurile vechilor saline.
Băile Sărate au avut, pentru tratamente medicale şi de recuperare specifice, instalaţii pentru aeroterapie, helioterapie, electroterapie şi băi calde cu apă minerală sărată.
Apele care au fost utilizate în cadrul complexului „Băile Sărate” au o concentraţie deosebit de mare de sare (266 grame /litru), având următoarele indicaţii terapeutice:
* Afecţiuni reumatismale degenerative (spondiloză cervicală şi lombară, artroze, poliartroze);
* Afecţiuni reumatismale abarticulare (tendinoze, tendomioze, tendoperiostoze, periartrită scapulohumerală);
*. Afecţiuni reumatismale inflamatorii (stări algice articulare după reumatism articular acut sau după infecţii de focar);
*. Afecţiuni posttraumatice (redori articulare posttraumatice, stări după operaţii pe muşchi tendoane şi oase, stări după entorse, luxaţii şi fracturi);
*. Afecţiuni neurologice periferice (pareze uşoare, sechele minore după polineuropatii, sechele după poliomielită);
*. Afecţiuni ginecologice (insuficienţă ovariană, cervicite cronice, metroanexite cronice).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii