Blaj, cel mai mic oraș din România care va avea o sală polivalentă, unde ar încăpea 10% din localnici: ”Va fi una dintre cele mai frumoase din țară”
În orașul Blaj se va construi o sală polivalentă de peste 2.000 de locuri, în care vor încăpea 10% din numărul locuitorilor, investiția ridicându-se la 32 de milioane de lei. Decizia s-a luat deoarece sala de sport în care joacă echipa de volei feminin, campioana României, a devenit neîncăpătoare.
Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a declarat, pentru ziarulunirea.ro, că ”blăjenii au fost întotdeauna mari iubitori de sport” și îl ”tot întreabă când începe construcția”, fiind nemulțumiți că echipa de volei își desfășoară meciurile de acasă din Liga Campionilor la Sibiu, deoarece sala din localitate nu îndeplinește condițiile necesare unei astfel de competiții.
”Avem un contract cu Federația Română de Volei prin care, în următorii cinci ani, după ce va fi gata, o punem la dispoziție gratis pentru toate meciurile loturilor naționale. Și celelalte echipe din județ, de handbal, de baschet, vor juca la Blaj meciurile din cupele europene. Am luat decizia înființării ei având în vedere că avem această echipa mare, că oamenii iubesc acest sport. Dacă la Alba Iulia exista sală polivalentă nu mai făceam. Suntem cel mai mic oraș din România care va avea o sală polivalentă. La dimensiunea ei, va fi una dintre cele mai frumoase din țară”, a spus primarul din Blaj.
Sala va avea peste 2.000 de locuri, iar în ea nu se vor organiza doar activități sportive, respectiv meciuri de volei, baschet, handbal, box, dar și expoziții, concerte, spectacole, târguri sau expoziții. De asemenea, în aceeași clădire va mai fi construită o sală pentru antrenamente sportive. La ieșire din clădire se va amenaja un parc pentru sport în aer liber, plimbări cu bicicleta, role sau skateboard.
Licitația pentru construcția se va face în această primăvară, urmând să fie finalizată în circa doi ani de la începerea lucrărilor.
Jumătate din investiție, care se ridică la circa 32 de milioane de lei, va fi suportată de Consiliul Județean Alba, consilierii aprobând finanțarea în ultima ședință, iar ceilalți bani vor fi puși la dispoziție de primărie.
Echipa de volei feminin a orașului a cucerit anul trecut pentru al treilea an consecutiv titlul de campioană a României, obținând rezultate foarte bune, an de an, și în cupele europene. La unele meciuri din campionat, care se dispută pe teren propriu, nu toți susținătorii își găsesc locuri în sală deoarece oameni vin din tot județul.
Orașul Blaj, care are 20.800 de locuitori, este unul dintre cele mai frumoase din județul Alba, fiind denumit de marele poet Mihai Eminescu ”Mica Romă”. În ultimii ani, orașul s-a dezvoltat foarte bine și din punct de vedere economic după ce mai multe firme, inclusiv străine, au deschis aici fabrici.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
ACCIDENT rutier pe o stradă din Cugir: O persoană rănită, în urma impactului dintre două autoturisme. Trafic îngreunat
ACCIDENT rutier pe o stradă din Cugir: O persoană rănită, în urma impactului dintre două autoturisme. Trafic îngreunat Un accident rutier a avut loc joi, 19 decembrie 2024, în jurul orei 13.50, pe strada Râul Mic din orașul Cugir, în urma coliziunii dintre două mașini. Citește și: FOTO | ACCIDENT rutier pe centura ocolitoare a […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum o zi
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci