Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

După ”Cornul și laptele”, ar putea urma programul ”Mierea în școli”. Propunerea unui minister

Ziarul Unirea

Publicat

în

Daniel Botănoiu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, a declarat, vineri, că autorităţile publice şi producătorii apicoli vor să încurajeze consumul de miere prin Programul „Mierea în Şcoli”, prin care 1,4 milioane de copii vor primi câte un borcan de 350 de grame lunar.

Proiectul cu reglementările propuse va intra săptămâna viitoare în plenul Senatului, urmând ca mai apoi să fie dezbătut de Camera Deputaţilor, a spus oficialul.

Aproximativ 1,4 milioane de copii din grădiniţe şi şcolile primare vor putea beneficia, prin programul Mierea în Şcoli, de un borcan cu 350 de grame de miere, lunar, pe parcursul întregului an şcolar.

Programul Mierea în Şcoli este propus pentru ani 2017-2023, fiind stabilit pentru implementare în anul şcolar 2017-2018. Potrivit reprezentanţilor Ministerului Agriculturii, programul a suferit reglementări şi se speră a fi implementat cât mai curând.

Scopul acestuia a fost de a ajuta – de cealaltă parte – producătorii autohtoni să-şi vândă produsele pe piaţa din România şi să încurajeze consumul de miere, scrie Mediafax.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Schengen 2025: Bulgaria va introduce controlul la frontiera cu România pentru șase luni, începând cu 1 ianuarie

Bera Larisa

Publicat

în

Schengen 2025: Bulgaria va introduce controlul la frontiera cu România pentru șase luni, începând cu 1 ianuarie Guvernul de Sofia a hotărât miercuri, 18 decembrie 2024, că va introduce controale la granița cu România, începând din 1 ianuarie 2025. Decizia este una temporară și a fost luată cu scopul de a preveni potenţialele ameninţări la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea