Ministrul Finanțelor: Guvernul a adoptat OUG privind declarația unică. Se schimbă fundamental acest mecanism
Ordonanţa de urgenţă referitoare la declaraţia unică a fost adoptată, joi, 15 martie, de Guvern, a anunţat ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici. Acesta a precizat că actul normativ „schimbă fundamental” acest mecanism de plată a contribuţiilor.
„Această ordonanţă de urgenţă schimbă fundamental acest mecanism, şi anume trecem de la un sistem cu şapte declaraţii pentru persoanele fizice la o singură declaraţie unică. În primul rând, schimbăm alte chestiuni legate de modalitatea de plată, nu mai sunt patru plăţi anticipate, (…) avem o singură plată, o singură dată de depunere, şi anume data de 15 iulie în acest an, fiind un an în care practic facem o tranziţie de la sistemul anterior la (…) noul mecanism de declarare a contribuţiilor (…), urmând ca din anul următor să fie data de 15 martie ca dată de depunere a formularului şi, desigur, şi data de plată unică”, a declarat Teodorovici într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
Potrivit ministrului Finanţelor, noul mecanism prevede estimarea venitului pentru anul curent.
„Mergem pe ideea închiderii anului anterior şi (…) estimarea venitului anului curent pentru cei care (…) sunt vizaţi de această ordonanţă. De asemenea, sunt şi anumite dispoziţii tranzitorii, care se referă la formulare deja cunoscute – 600, 221, 220, 201 -, deci diferite astfel de obligaţii fiscale, care de la caz la caz (…) sunt tratate separat, în sensul că, dacă informaţiile (…) există la nivelul Fiscului, nu va mai fi nevoie ca acel contribuabil să depună încă o dată declaraţia unică”, a spus Teodorovici.
El a precizat că noul sistem vizează şi depunerea declaraţiei unice online.
„Mergem pe un mecanism de a stimula contribuabilii să depună această declaraţie unică în sistemul online şi pentru acest lucru acordăm o reducere cu 5% a obligaţiilor de plată faţă de stat (…) Mai mult, dacă se face o plată anticipată pentru veniturile estimate în anul în curs până la (…) 15 decembrie, mai sunt încă 5% reducere pentru această plată anticipată. Deci, un contribuabil poate avea în total 10% reducere pentru obligaţiile faţă de stat”, a arătat Teodorovici.
Conform ministrului Finanţelor, au fost luate în calcul toate posibilele scenarii vizate de noul mecanism.
„Dacă o să vă uitaţi la ce a estimat (…) Ministerul de Finanţe pentru bugetul anului 2018, o să vedeţi că suma estimată este una care să nu creeze o problemă (….) Există mulţi ani pentru care Fiscul nu a emis decizii de impunere, iar în acest an, când oamenii vor primi pentru ultima oară (…) decizia de impunere – decizie care se va trimite în a doua parte a anului pentru cei care nu sunt încă în sistemul online -, vom centraliza toate deciziile de impunere restante, pentru ca omul să aibă o singură situaţie primită şi ne gândim chiar la un mecanism de a stimula plata în cursul acestui an”, a precizat Teodorovici.
Totodată, la nivel local vor exista persoane care le vor putea prezenta contribuabililor prevederile noului mecanism.
„Fiecare birou al Fiscului de la nivelul judeţean va avea o unitate, o structură cu obligaţia de a îndruma metodologic fiecare contribuabil care are (…) întrebări faţă de acest nou mecanism. Mai mult, la nivelul fiecărui consiliu local se va desemna o persoană responsabilă cu acest subiect, iar la nivel de judeţ se va face o pregătire (…) cu aceşti responsabili (…) Astăzi, procentul de contribuabili care au depus în sistem online este de doar 5%, ceea ce arată foarte clar obligaţia, nevoia şi logica schimbării acestui mecanism”, a mai afirmat Teodorovici.
sursa: agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii