Elevul Mihai Satnoianu de la Colegiul Tehnic Ion D. Lăzărescu Cugir – locul II la Olimpiada Tehnică județeană
Colegiul Tehnic ,,Ion D. Lăzărescu” Cugir înregistrează în fiecare an, rezultate cu care instituția de învățământ de la poalele Drăganei se mândrește. Printre elevii înscriși în concursul Olimpiadei Tehnice județene s-a aflat și elevul Mihai Satnoianu, din clasa a XII-a la specializarea ,,Tehnician operator tehnică de calcul, domeniul Electronică și automatizări”.
Acesta a obținut locul al II-lea, evidențiindu-se atât la proba teoretică, unde a fost pregătit de către profesoara Liliana Dache, cât și la proba practică și de laborator, pregătit fiind de către profesorul Florin Adrian Toma.
Pasionat de electronică, Mihai Satnoianu a făcut parte anul trecut din echipa ,,Ion D. Lăzărescu Electronics” cu care colegiul a participat la Concursul Național de Robotică ,,First Tech Challenge” și care, după cum se știe, a obținut locul nouă la faza națională.
,,Acum mă pregătesc pentru bacalaureat, dar cu siguranță voi alege să urmez o facultate în domeniul electric sau electronic”, ne-a împărtășit olimpicul cugirean.
De reamintit că tot la Olimpiada tehnică județeană desfășurată la finele lunii februarie a.c, alți doi elevi, din clasa a XI-a A, a colegiului I.D. Lăzărescu (Cătălin Alb și Adrian Gorea, au obținut locul I, respectiv locul II, la specialitatea ,,Tehnician proiectant CAD”.
(C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Discoteca Nostalgia, la Teiuș: Zeci de oameni au umplut ringul de dans, bucurându-se de ritmurile muzicale retro, la Casa de Cultură a orașului
FOTO | Discoteca Nostalgia, la Teiuș: Zeci de oameni au umplut ringul de dans, bucurându-se de ritmurile muzicale retro, la Casa de Cultură a orașului Discoteca Nostalgia, ediția a II-a, a început în această seară, la ora 19.00, la Casa de Cultură a orașului Teiuș. Zeci de oameni au umplut ringul de dans, bucurându-se de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când urăm ”La mulți Ani de Sfânta Maria”, pe 15 august sau pe 8 septembrie?
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria. Aproximativ 2,2 milioane de români își serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de SFANTA MARIA 2024. Urări şi felicitări pe care le poţi transmite persoanelor care îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfânta Maria 2024. Ce felicitări, urări și SMS-uri le poți trimite persoanelor care își serbează onomastica
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mănăstirile din județul Alba care își sărbătoresc hramul în 15 august: Mănăstirea Râmeț, Schitul Izvorul Poșaga și Mănăstirea Oașa
-
Actualitateacum 3 zile
Sfânta Maria Mare – 15 august: Tradiții, superstiții și obiceiuri de Adormirea Maicii Domnului