În perioada 6-8 martie: Sesiune de înscriere pentru validarea producătorilor în programele ”Rabla Clasic” și ”Rabla Plus”
În perioada 6-8 martie, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) demarează sesiunea de înscriere în vederea validării solicitanților producători în cadrul programelor ”Rabla” și ”Rabla Plus”.
Potrivit unui anunț postat pe site-ul instituției, intervalul de înscriere a fost aprobat prin intermediul a două Dispoziții ale președintelui AFM emise în data de 28 februarie 2018.
Săptămâna trecută, Ministerul Mediului a publicat pe site-ul propriu, spre dezbatere publică, Proiectul de Ordin de ministru privind modificarea și completarea Ghidului de finanțare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2017 – 2019.
Documentul, care poate fi consultat până pe data de 9 martie 2018, cuprinde o serie de modificări față de varianta anterioară, printre care introducerea condiției de valabilitate a inspecției tehnice periodice (ITP) a autovehiculului uzat, la momentul depunerii dosarului de acceptare, pentru persoane juridice, respectiv la momentul înscrierii la producătorul validat, pentru persoane fizice.
De asemenea, este introdus termenul de 60 de zile de la publicarea listei persoanelor juridice de drept privat acceptate pentru înscrierea la producătorii validați, precum și lansarea spațiului privat virtual pentru emiterea certificatelor de atestare fiscală.
În plus, va exista obligația înmatriculării autovehiculelor noi achiziționate prin intermediul programelor ”Rabla” și ”Rabla Plus”, pe numele beneficiarilor, în termen legal de la emiterea facturii de achiziție, pentru persoane juridice care primesc ajutor de minimis, și se elimină data de 31 decembrie ca limită de valabilitate a notei de înscriere, prin urmare aceste documente urmând să fie valabile 120 de zile de la data emiterii. În acest sens, emiterea facturii și introducerea datelor aferente vor fi făcute în termenul de valabilitate a Notei de înscriere.
Noile prevederi din Ghidul de finanțare mai fac referire la faptul că: monitorizarea ajutoarelor de minimis constă în verificarea respectării obligației referitoare la înmatricularea autovehiculelor noi, recuperarea ajutoarelor de minimis și, nu în ultimul rând, introducerea unui termen de 7 zile pentru soluționarea neconcordanțelor referitoare la informațiile aferente cererilor de decontare depuse de către producătorii validați, sub sancțiunea neincluderii în respectiva cerere de decontare a facturilor nesoluționate.
În data de 22 februarie, ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a declarat că programele ”Rabla Clasic” și ”Rabla Plus” pentru 2018 ar putea demara ”în cel mai scurt timp posibil”, respectiv până la jumătatea lunii martie.
”Ghidurile sunt în dezbatere publică, deci, în următoarele două săptămâni, sper să putem să începem finanțarea. Noi ne dorim foarte mult ca, împreună cu producătorii și dealerii, să putem să facem o lansare propriu-zisă, când se apasă pe buton. În paralel, am prins bani în buget și pentru stațiile de încărcare a mașinilor electrice. La ora actuală, avem un plan multianual prin care să dezvoltăm o infrastructură (…) vom avea o întâlnire cu toți ”benzinarii”, astfel încât să le aducem la cunoștință că ar trebui ca fiecare dintre dumnealor să poată să-și doteze locațiile cu astfel de stații de reîncărcare, iar dezvoltarea infrastructurii să fie făcută și în consonanță cu dezvoltarea infrastructurii mari din România, adică pe drumurile naționale, pe drumurile expres sau pe lungimea autostrăzilor, astfel încât să nu pleci de acasă și să te lase mașina în drum”, a subliniat ministrul de resort.
Potrivit ministrului, valoarea voucherului acordat la casarea unei mașini mai vechi de opt ani va fi tot de 6.500 de lei, ca în 2017. În același timp, toate tichetele valorice, atât pentru autovehiculele hibrid, cât și pentru cele care au emisii de carbon de sub 130 de grame, vor fi de 1.000, respectiv 1.500 de lei, iar pentru achiziția unei mașini electrice 100% bonusul acordat va fi de 10.000 de euro.
În 2017, programele ”Rabla Clasic” și ”Rabla Plus” au debutat la data de 18 mai. Bugetul anunțat la momentul respectiv, în cazul programului ”Rabla Clasic”, se situa la 180 de milioane de lei, iar cel pentru ”Rabla Plus” la 45 de milioane de lei. Ulterior, pe data de 11 octombrie, Guvernul a aprobat, în ședința săptămânală, suplimentarea cu 25 de milioane de lei a bugetului destinat Programului ”Rabla Clasic” pentru persoane fizice, iar toate cele 3.800 de prime de casare suplimentare s-au epuizat cinci zile mai târziu, în numai 30 de minute.
Pentru acest an, pentru cele două programe guvernamentale sunt alocate credite bugetare în valoare de 150 de milioane de lei, respectiv de 133 milioane lei din credite de angajament, conform proiectului de venituri și cheltuieli pe 2018 al AFM și Fondului de Mediu, aprobat pe 22 februarie, în ședința de Guvern.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 30 de minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii