PROIECT: Depozitarea ilegală a deșeurilor să fie sancționată cu amenzi triplate și confiscarea mașinilor de transport
Deputații vor vota un proiect legislativ care prevede sancţionarea societăţilor ce nu respectă depozitarea regulamentară a deşeurilor prin obligarea curăţării terenului pe care au fost depozitate ilegal acestea şi confiscarea maşinilor de transport mai grele de 3,5 tone. Propunerea a fost respinsă recent de Senat, dar Camera Deputaților, unde se află acum în dezbatere publică, este forul decizional.
Actul normativ prevede ca doar fimelor autorizate să li se permită transportul și colectarea deşeurilor, pentru o mai bună trasabilitate și control a acestora. Inițiatorii legii, mai mulți parlamentari liberali, susțin că amenzile actuale sunt mici din moment ce deșeurile rezultate din construcții și demolări sau reparații se depozitează la întâmplare, pe terenuri virane, la pubelele pentru populație sau abandonate:
“În plus, există transportatori neautorizați care aplică și costuri mici față de cei autorizați, preiau de la populație deșeurile și le depun sau le elimină la întâmplare, fără documente care să precizeze deținătorul, locul de destinație, tipurile de deșeuri, locul de încărcare, cantitatea de deșeuri și codificarea acestora, conform legii”, argumentează parlamentarii în expunerea de motive a proiectului legislativ.
Lege pentru modificarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor. La art. 14 se adaugă alin. (3) cu următorul cuprins:
“(3) Se interzice colectarea și transportul în vederea eliminării deşeurilor de orice tip de către operatori economici nelicențiați și neautorizați din punct de vedere al protecției mediului pentru operațiile respective sau de către alte persoane neautorizate.”
Amenzile pentru depozitarea ilegală a deșeurilor sunt cuprinse acum între 1.000 – 3.000 lei, propunerea find de a tripla valoarea acestora.
“Art. 61. (1) Următoarele fapte constituie contravenție și se sancționează după cum urmează:
- a) Cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei pentru persoanele fizice, și de la 20.000 lei la 40.000 lei pentru persoanele juridice, încălcarea dispozițiilor art. 8, art. 13, art. 14, art. 15, art. 17, art. 19, art. 22, art. 26, art. 27, art. 28, art. 32, art. 36.”
În plus, proiectul prevede două noi sancțiuni complementare:
– sancțiunea de ridicare a deşeurilor abandonate și curățare a terenului;
– sancțiunea de confiscare a mijlocului de transport cu o masă mai mare de 3,5 tone, pentru deșeurile abandonate de persoane fizice și juridice.
După primirea avizului comisiilor de specialitate din Camera Deputaților, la finele lunii viitoare, proiectul legislativ va fi votat definitiv în plenul acestei camere.
sursa: legestart.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii