Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Actualitate

Se modifică preţul la RCA. Din martie se fac ajustări dictate în parte de ponderea mare a poliţelor pe o lună

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Se modifică preţul la RCA. Din martie se fac ajustări dictate în parte de ponderea mare a poliţelor pe o lună.

Aproximativ o treime din numărul poliţelor emise de intermediarii în asigurări sunt poliţe RCA emise numai pe o lună, iar tendinţa este una de creştere a numărului acestora. Frecvenţa daunei pe poliţele încheiate pe perioade scurte a crescut, punând astfel presiune pe preţ, după cum spun brokerii de asigurări, iar gradul de cuprindere în asigurări a scăzut probabil în apropierea lui 50%, după cum apreciază un broker.

În plus, 3-4 dintre marii asigurători de pe piaţa de RCA au avizat la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) noi tarife pentru luna martie 2018. Brokerii cred că vor fi însă doar ajustări pe categorii auto şi nu o mişcare masivă a pieţei preţurilor RCA.

„Unul din patru asiguraţi încheie poliţa RCA doar pe o lună. Experienţa ne-a arătat că această poliţă are la reînnoire un delay de 3-4 zile în cazul persoanelor fizice, iar transportatorii profită din plin de posibilitatea pe care le-o oferă legea şi dacă timp de o săptămână sau două nu au cursă programată, ei nu îşi reînnoiesc poliţa, ceea ce duce la o perioadă de 7-12-15 zile neacoperite de poliţa RCA. Toate acestea au condus la o scădere a gradului de cuprindere în asigurări de la 75% cât anunţase Consiliul Concurenţei în 2015 la circa 50%. Toate aceste aspecte conduc la creşterea frecvenţei daunei şi pun presiune pe preţul poliţei de asigurare”, spune Cerasela Chiriac, acţionar majoritar al Inter Broker de Asigurare.

Marius Laslo, director executiv la Destine Broker arată că 32-33% din poliţele RCA emise în luna decembrie au fost pe o lună şi că, la acestă facilitate leală apelează de multe ori persoanele juridice, care preferă să plătească RCA pe două sau trei luni, fie din probleme legate de lichidităţi, fie din dorinţa de a mai scăpa de cheltuieli pe perioada decembrie -ianuarie când fluxul de activităţi pe anumite segmente economice este redus.

„Această tendinţă, însă, conduce la o dispersie mai mică, la un număr de accidente în creştere, venituri mai mici şi pentru asigurători şi pentru intermediari, pentru că vorbim de mai multe poliţe încheiate dar de o valoare mult mai mică, de cheltuieli mai mari pentru toate părţile implicate. Toate acestea vor conduce în viitor la o creştere de preţuri”, crede Marius Laslo.

Într-adevăr, ca număr pe o perioadă de timp, vorbim de un număr mai mare de poliţe, dar veniturile actorilor din piaţa de asigurări scad. Pentru poliţele cu perioadă redusă cheltuielile cresc, iar veniturile scad. De asemenea, profitul brokerilor şi al asigurătorilor scade din cauza majorării cheltuielilor cu poliţele pe durată de o lună.

Nu doar personalul care are un număr mai mare de poliţe de procesat, ci şi obligativitatea de înştiinţare a clientului cu 30 de zile înainte de expirarea poliţei RCA produce cheltuieli suplimentare, indiferent de faptul că se face online sau prin poştă/curier. O înştiinţare prin poştă are un cost de 6-7 lei pe remitere, iar înştiinţările prin email sunt stocate o perioadă mai lungă de timp ceea ce solicită investiţii în servere mai mari şi alte softuri specifice. Pentru că a trimite o înştiinţare de expirare a poliţei de două ori pe an nu este acelaşi lucru cu a emite 12 înştiinţări pe an, pentru că legea nu prevede ca pentru RCA pe o lună să nu mai fie necesară înştiinţarea.

Octavian Tatomirescu, CEO Campion Broker, arată că emiterea poliţelor RCA pe o perioadă mai mică de trei luni nu se justifică, pentru intermediari şi asigurători acest tip de poliţe reprezentând consum mai mare de resurse, timp, bani şi logistică. „De exemplu, în 2017 am emis cu 30.000 de poliţe mai mult decât în anul precedent.

Cu toate acestea, profitul net a fost mai mic cu 5%. Şi totul din cauza faptului că lunar 25-30% din poliţele emise sunt pe durată de una sau două luni”, a declarat Tatomirescu. Şi Alexandru Apostol, CEO la Maxygo, arată că din poliţele încheiate 33-35% sunt poliţe încheiate pe o lună şi că pentru acest tip de asigurare a crescut frecvenţa daunei. De altfel, Apostol precizează că din discuţiile avute cu 3-4 asigurători mari care sunt prezenţi pe piaţa de RCA, ASF a fost avizat despre anumite modificări de tarife ale poliţelor RCA, modificări ce vor intra în vigoare şi vor fi vizibile pe piaţă începând cu luna martie. „Din câte cred eu este vorba doar de ajustări pe anumite categorii auto şi nu de mişcări ample de preţuri pe zona de RCA”, a precizat Apostol.

Brokerii consideră că mult mai eficientă şi pentru consumator şi pentru intermediar şi pentru asigurător ar fi încheierea poliţei pe 12 luni şi plata ei în rate. Apostol precizează că Groupama practică acest tip de poliţă şi că probabil majoritatea asigurătorilor sunt dispuşi să facă astfel de poliţe. De altfel, tot în această perioadă, ASF ar trebui să definitiveze şi noile tarife de referinţă valabile pentru următoarele şase luni în piaţa de RCA, tarife care vor fi constituite în colaborare cu Deloitte.

Deloitte a câștigat licitația organizată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pentru atribuirea contractului de consultanță actuarială în vederea calculării tarifului de referință al polițelor RCA. Tarifele sunt structurate în funcție de categoriile de vehicule (autoturisme, autovehicule transport marfă, autovehicule transport persoane etc.), de tipul asiguratului (persoană juridică/persoană fizică) și de caracteristicile tehnice (capacitatea cilindrică sau puterea, masa maximă autorizată, numărul de locuri) în funcție de categoria vehiculului.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea