Generația „fulgi de nea”. Cum au ajuns adolescenții de astăzi atât de sensibili
Generația „fulgi de nea” sau cum au ajuns adolescenții atât de sensibili? Nu mai interacționăm prea des în mediul real, ne e frică de eșec și preferăm anonimatul în locul expunerii în public. Toate au produs răni adânci în mintea adolescenților ajunși astăzi, după ani de hiperprotecție, sensibili ca o floare. Sau ca un fulg de nea, așa cum îi clasifică psihologii.
Tinerii zilelor noastre se simt jigniți de orice gest care ar putea fi interpretat ca agresiv, nu suportă criticile nimănui, chiar dacă acestea sunt constructive.
“Fulgii de nea” sunt copiii născuți după anul 2000, în plin avânt al consumerismului.
Părinții au avut mereu grijă de ei, să nu ducă lipsă de nimic, să-i ferească de neplăcerile prin care au trecut ei înșiși în copilărie.
„Nu doar în România, ci la nivel internațional există această tendință de supraprotecție a copiilor care, planificată și perpetuată, a dat naștere acestei generații de copii cărora le lipsește acea autoritate parentală corect înțeleasă și la fel de corect aplicată„, explică psihologul.
Cheia la gât este pentru ei o legendă. Azi au bone sau programe de bună dispoziție plătite de părinți.
La adăpost de toate greutățile vieții, adolescenții manifestă o sensibilitate exagerată și dificultăți majore în gestionarea emoțiilor.
„Ce înseamnă supraprotecția? Înseamnă că faci în locul copilului tău ceea ce el ar putea face. Mesajul psihologic pe care îl transmit este: tu nu ești în stare să faci singur pentru tine lucrurile astea. Deși ai toate abilitățile biologice cognitive. Este sindromul neputinței învățate”.
Părinții își întind, practic, singuri o capcană. Încearcă să fie protectivi în primii ani de viață ai copiilor lor, iar apoi nu mai reușesc să-i determine să gândească și să acționeze singuri.
Psihologii atrag atenția că sunt aduse de pseudospecialiști metode de “fake parenting”, în care părinților le-au fost prezentate jumătăți de adevăr:
“Să-ți crești copilul liber. Toată lumea vrea acest lucru. Însă nu li s-a spus sau nu s-a înțeles faptul că vorbim de o libertate emoțională și, în niciun caz, o libertate în care să-l las pe copilul meu să facă ce vrea. Am ajuns să confundăm proasta creștere cu leadership-ul. Am ajuns să confundăm dorințele cu nevoile copilului”.
Care sunt soluțiile pentru toate aceste probleme?
Să înțelegem că a ne exprima iubirea înseamnă, de fapt, a le asigura copiilor trei componente esențiale: autonomia, reziliența – să-i lăsăm să aibă consecințele propriilor decizii – și să le oferim sentimentul de competență – să-i lăsăm pe copii să se implice în treburile administrative, gospodărești, să-i conectăm cu viața reală.
“Noi tot timpul le punem un covor roșu în față și-i pregătim pentru o lume care nu există. De aici depresiile, sinuciderile au crescut”, a explicat psihologul.
Sursa: stiritvr.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 În dupa-amiaza de 23 noiembrie, în iarna anului 1918, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, un aparat de zbor pilotat de un erou trecut apoi în uitare şi […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii