Veste bună pentru șoferi: Au început să scadă prețurile la carburanți. Cu cât s-a ieftinit benzina și motorina în ultima săptămână
După majorări constante de preţuri, de la începutul anului, şoferii români au parte şi de o veste bună: carburanţii s-au ieftinit semnificativ în ultima săptămână.
Preţul mediu al motorinei vândută în România a scăzut cu 8 bani pe litru în ultima săptămână, iar cel al benzinei cu 9 bani pe litru, potrivit datelor Oil Bulletin, serviciul de monizorizare al pieţei carburanţilor din Uniunea Europeană.
Potrivit economica.net, la 12 februarie, preţul mediu al benzinei era, în România, de 5,26 lei pe litru, iar al motorinei de 5,35 lei pe litru. Cu o săptămână în urmă, preţul mediu al benzinei era de 5,35 lei, iar cel al motorinei de 5,43 lei.
Această ieftinire vine după o creştere susţinută a preţurilor la pompele din România. De la începutul anului şi până la finalul lunii ianuarie, preţurile din România au crescut cu 3,8%, în lei, iar în euro creşterea a fost de 4% pentru benzină şi 3,8% pentru motorină, mai mari decât media europeană.
După ieftinirile din ultimul timp, cea mai ieftină benzină la staţiile OMV Petrom, liderul pieţei de distribuţie a carburanţilor în România este la Oneşti: 5,07 lei pentru un litru, iar cea mai ieftină motorină comercializată de OMV Petrom, la Odorheiu Secuiesc: 5,15 lei. În Bucureşti, la cea mai ieftină staţie, de pe Şoseaua Alexandriei, OMV Petrom vinde motorina cu 5,22 lei litrul şi motorina cu 5,14 lei litrul.
Preţul carburanţilor are două mari componente: preţul propriu zis al mărfii, care ţine cont de cotaţiile internaţionale ale produselor petroliere, şi taxele. În România, după majorarea în două trepte a accizei, care a avut loc toamna trecută, ponderea taxelor în preţ a crescut. Luând drept referinţă preţurile din 12 februarie, taxele reprezintă, la noi, 54% din preţul unui litru de benzină şi 50% din preţul unui litru de motorină.Ieftinirea de acum este generată de scăderea cotaţiilor internaţionale.
Comparativ cu preţurile medii din Europa, România are preţuri mai mici: cu 1,13 euro la benzină şi 1,15 euro la motorină, preţurile sunt semnificativ sub media europeană: 1,37 euro la benzină şi 1,27 euro la motorină. Totuşi, nu mai suntem ţara cu cele mai mici preţuri de pe continent, mai ales în cazul motorinei, carburantul preferat al românilor. Benzină mai ieftină decât în România este în Bulgaria şi în Polonia, iar motorină mai ieftină decât la noi în Bulgaria, Letonia, Lituania, Luxemburg, Polonia şi chiar Austria.
În România se consumă anual circa 7 miliarde de litri de carburanţi, iar principalii jucători pe această piaţă sunt, în ordine, OMV Petrom, Rompetrol, Lukoil şi Mol.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii