Un nou proiect imobiliar: clădirea abandonată de la intrarea în Alba Iulia dinspre Sebeş, vizavi de fosta Moară, va fi transformată în complex de apartamente
Un nou proiect imobiliar: clădirea abandonată de la intrarea în Alba Iulia dinspre Sebeş, vizavi de fosta Moară, va fi transformată în complex de apartamente.
Construcția inestetică din beton ce tronează neterminată de ani de zile la intrarea în Alba Iulia dinspre Sebeș, pe partea stângă, vizavi de fosta Moară, va fi transformată într-un modern complex de locuințe ce va fi finalizat până în septembrie 2018.
Ridicată în contextul avântului imobiliar din anii 2007 – 2008, clădirea cu nouă etaje, care primise inițial destinația de hotel, a ajuns în cele din urmă în portofoliul unei bănci, în contul unor datorii ale fostului proprietar, un om de afaceri din Alba Iulia.
Clădirea a fost cumpărată în 2016 la licitație publică contra sumei de 400.000 de euro de către o firmă cu sediul în Sibiu – S.C. Natura Import-Export SRL, care vrea să o transforme în bloc de locuințe. Lucrările au fost deja demarate, însă sunt într-o fază incipientă.
Potrivit proiectului, aici vor fi amenajate în jur de 48 de apartamente de 2-3 camere, cu suprafețe cuprinse între 32 de metri pătrați și 200 de metri pătrați, cât va avea cel mai spațios apartament. Potrivit unor surse apropiate constructorului, suma investită se ridică la circa 1,5 milioane de euro, iar construcția va fi finalizată în august – septembrie 2018.
Se pare că deja există cumpărători pentru jumătate dintre apartamente. Odată finalizat proiectul, se va rezolva și o importantă problemă estetică a orașului exact în Anul Centenarului, având în vedere că cei care intrau în Alba Iulia dinspre Sebeș pe DN1 dădeau prima dată cu ochii de imaginea sumbră a clădirii nefinalizate și abandonate.
Pe de altă parte, demararea acestui nou proiect imobiliar de anvergură în municipiu, alături de altele aflate în derulare sau încă în stadiu de proiect, dovedește că Alba Iulia se dezvoltă și că există o cerere crescută, dar și putere de cumpărare pentru locuințe noi.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii