PROIECT: Ajutorul social să poată fi cumulat cu veniturile ca zilier. Inițiatori: Această formă de sprijin social nu este îndestulătoare din perspectiva necesităților materiale ale unei familii
Un grup de parlamentari a inițiat un proiect legislativ care prevede ca venitul minim garantat să poată fi cumulat din munca sezonieră și ajutorul social, niciuna dintre acestea să nu o excludă pe cealaltă. În prezent, Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat prevede ca persoanele care beneficiază de ajutor social să nu poată cumula nici un alt gen de venit, plata ajutorului fiind suspendată în momentul în care se obțin venituri din alte părți.
Inițiatorii cred că tocmai această lipsă în legislație este una dintre cauzele lipsei forței de muncă, deoarece muncitorii care ar putea lucra temporar, ca zilieri, se feresc de venituri astfel obținute, pentru a nu pierde ajutorul social de care beneficiază familia.
“Trebuie să recunoaștem că această formă de sprijin social nu este îndestulătoare din perspectiva necesităților materiale ale unei familii, care din dorința de a nu pierde venitul minim garantat, nu optează pentru munca sezonieră care aduce venituri pe o perioadă determinată, și nu pe o perioadă nedeterminată”, susțin parlamentarii care au inițiat proiectul legislativ, în expunerea de motive.
Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat. După art. 8 se introduce art. 8^1, după cum urmează:
“În situația în care persoanele beneficiare ale unui ajutor social sub forma venitului minim garantat optează pentru munca sezonieră reglementată de Legea nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, venitul minim garantat sub forma ajutorului social se cumulează cu veniturile obținute din munca de zilier.”
Proiectul legislativ a fost respins de Senat, dar camera decizională este Camera Deputaților, unde se află acum în dezbatere publică. După ce va primi rapoartele și avizele comisiilor de specialitate, ultimul termen fiind 6 martie 2018, proiectul va intra la votul final.
sursa:legestart.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii