Rămâi conectat

Actualitate

Industria românească a înregistrat anul trecut o creştere a producţiei cu 8,2%

Ziarul Unirea

Publicat

în

Datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că industria, sector care reprezintă aproape un sfert din economia românească, a înregistrat anul trecut o creştere a producţiei cu 8,2%, serie brută, faţă de anul anterior, susţinută de creşterile industriei extractive şi industriei prelucrătoare.

”În anul 2017, comparativ cu anul 2016, producţia industrială (serie brută) a fost mai mare cu 8,2%, ca efect a creşterilor celor trei sectoare industriale: industria prelucrătoare (+8,9%), industria extractivă (+5,9%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+1%)”, se arată în comunicat.

În 2016, producţia industrială a înregistrat un avans modest, de 1,7% faţă de anul precedent, după o creştere de 2,7% în 2015.

Industria a contribuit, în 2016, cu 23,1% la formarea produsului intern brut (PIB) al României.

În luna decembrie 2017, producţia industrială (serie brută) a scăzut faţă de luna precedentă cu 14,1%, ca efect al scăderii industriei prelucrătoare (‐16,3%).

Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială (serie brută) din decembrie a crescut cu 7,9%, datorită creşterilor din industria prelucrătoare (+8,9%) şi industria extractivă (+5,5%).

Sursa: economica.net


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Salariul minim brut se majorează începând de astăzi, 1 iulie 2024. Câți bani primesc angajații în mână

Bera Larisa

Publicat

în

Salariul minim brut se majorează începând de astăzi, 1 iulie 2024. Câți bani primesc angajații în mână Începând de astăzi, 1 iulie 2024, angajații din România vor beneficia de o majorare a salariului minim pe economie, conform noilor măsuri adoptate de guvern la începutul lunii iunie. Noul salar minim brut este de 3.700 de lei. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea