O parte din contribuțiile sociale pentru angajații part-time, persoanele cu handicap și IT-iști, suportate de la bugetul de stat. Guvernul a aprobat OUG
Guvernul a luat o serie de măsuri pentru menținerea venitului lunar net la nivelul lunii decembrie 2017 pentru angajații din sectorul privat care beneficiază de scutiri de impozit pe venitul realizat. Este vorba despre angajații din domeniile IT care desfășoară activități de creare de programe pentru calculator, din cercetare-dezvoltare și inovare, pentru cei care desfășoară activități cu caracter sezonier, precum și pentru salariații persoane cu dizabilități, încadrate cu handicap grav sau accentuat.
Măsura se aplică pentru veniturile obținute în cursul anului 2018 și asigură același nivel al veniturilor din salarii și asimilate salariilor realizate în anul 2017 de persoanele fizice menționate, astfel încât angajatorii acestora să nu fie obligați la un efort financiar suplimentar.
Prevederile sunt cuprinse într-o ordonanță de urgență adoptată de Guvern în ședința de joi, 8 februarie.
Acordarea facilității este condiționată de majorarea venitului salarial brut cu cel puțin 20% față de nivelul din luna decembrie 2017, având în vedere transferul sarcinii fiscale a contribuțiilor sociale de la angajator la angajat.
Astfel, pentru toate aceste categorii de angajați, actul normativ prevede suportarea de la bugetul de stat a unei părți din contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de angajat. Mai exact, este vorba despre o formulă de calcul care se aplică venitului brut al angajatului, pentru a determina partea de contribuție socială de sănătate care urmează să fie compensată de la buget, astfel încât venitul net aferent lunii ianuarie 2018 să nu fie mai mic în raport cu cel din decembrie 2017, numai dacă s-a aplicat majorarea salarială cu cel puțin 20%. De exemplu, un angajat care avea în luna decembrie 2017 un venit lunar brut de 10.000 de lei, plătea contribuție de asigurări sociale de sănătate în sumă de 550 de lei. Dacă angajatorul îi mărește venitul brut cu 20%, angajatul ar urma să aibă 12.000 de lei venit lunar brut. Urmare a aplicării transferului sarcinii fiscale, acest angajat ar trebui să plătească CASS 1.200 de lei și contribuție de asigurări sociale în sumă de 3.000 de lei. După aplicarea facilității din acest act normativ, angajatului i se va reține la sursă CASS 650 de lei, iar statul va compensa diferența datorată, respectiv 550 de lei, pentru a nu i se reduce venitul net.
Valoarea reprezentând diferența pozitivă dintre contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată și calculată potrivit prevederilor Codului fiscal și contribuția de asiguări sociale de sănătate reținută la sursă se stabilește de către angajator și se evidențiază distinct ca sumă dedusă în Declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, reglementată potrivit Codului fiscal.
Pentru aplicarea acestor prevederi, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență, vor fi emise norme aprobate prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Persoanele care desfășoară același tip de activitate, dar sunt angajate în instituții publice nu beneficiază de această scutire, salariile acestora fiind majorate de la 1 ianuarie 2018 pentru a compensa aplicarea transferului sarcinii fiscale.
O altă prevedere a ordonanței de urgență asigură conservarea venitului net pentru angajații care lucrează part-time, atât din sistemul public, cât și din privat. Mai exact, începând cu luna ianuarie 2018, persoanelor care au contract individual de muncă cu timp parțial li se vor reține contribuții de asigurări sociale și asigurări sociale de sănătate raportate la venitul brut de care beneficiază, iar diferența până la nivelul contribuțiilor aferente salariului minim pe economie va fi suportată în numele angajatului de instituția bugetară angajatoare sau de către angajatorul privat.
De asemenea, se introduce o nouă măsură pentru protejarea veniturilor persoanelor aflate în concediul medical și care beneficiază de indemnizație de șomaj. Pentru a nu le fi afectat venitul net persoanelor aflate în această situație, contribuțiile de asigurări sociale vor fi calculate în raport cu venitul brut de care beneficiază persoana (indemnizația de șomaj), și nu în raport cu salariul mediu pe economie, cum stabilea legislația anterioară.
sursa:gov.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii