FOTO: Să fii OM e lucru mare! Nea’ Ion, vârstnicul cu scuterul electric, care hrănește porumbeii din Cetatea Alba Carolina ca pe copiii lui
Câteva imagini, care îl surprind pe un vârstnic într-un scuter electric hrănind porumbeii din Cetatea Alba Carolina, ne demonstrează ce înseamnă să fii om cu adevărat.
Pe nea’ Ion, cum îi spun cunoscuții, mai mereu când îl vezi e înconjurat de zeci de înaripate. Deși are nevoie de acest mijloc de transport pentru a se putea deplasa, omul nu uită să treacă zilnic în program vizita în Cetate pentru a hrăni porumbeii urbani.
Nici boala și nici gerul de afară nu îl împiedică. Își acoperă picioarele cu o pătură și se pornește la drum. Iar păsările îl cunosc. Așa după cum se poate observa și în imagini, acestea zboară în întâmpinarea lui și i se așează pe cap, pe umeri, în brațe. Prezența prietenoasă a porumbeilor pare să-l alinte pe nea’ Ion, iar un lucru este sigur, că și păsările îl plac pe el.
Cei care îl văd rămân mirați de cum stau necuvântătoarele și ciugulesc din prânzul servit de nea’ Ion, care își rupe zilnic de la gură pentru a îndestula necuvântătoarele.
Iar pentru că una dintre cele mai vechi, dar și adevărate vorbe spuse vreodată zice că „o imagine valorează cât o mie de cuvinte”, vă invit să vizualizați fotografiile de mai jos și să zăboviți puțin asupra proverbului românesc: ” A fi domn e o-ntâmplare, a fi om e lucru mare!”.
[nggallery id=5155]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Nicolae Furdui Iancu, o viață închinată cântecului popular, ANIVERSAT la 45 de ani de carieră!
Video | Nicolae Furdui Iancu, o viață închinată cântecului popular, ANIVERSAT la 45 de ani de carieră! Nicolae Furdui Iancu își aniversează 45 de ani de la începutul carierei sale, în seara de Paște, 5 mai, la TVR 1. Cântece, dansuri și multe surprize, atât pentru artist cât și pentru public urmează să fie prezentate […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 58 de minute
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului