Companiile mari din România își pot înscrie angajații în programe de voluntariat pentru copiii din centre de plasament
Companiile mari din România își pot înscrie angajații în programe de voluntariat pentru copiii din centre de plasament. Un astfel de program educațional, denumit “Ajungem mari” este derulat de către Asociația Lindenfeld, o organizație non-guvernamentală al cărei obiectiv este facilitarea accesului grupurilor vulnerabile la domenii cheie ale societății.
Voluntarii corporate pot deveni „Exploratori pentru o zi” în cadrul programului educaţional Ajungem MARI şi se pot implica: fie în minim 6 ieşiri cu copiii în afara centrelor alături de alţi voluntari sau de personalul din centre, fie în vizite interactive de orientare profesională la sediul companiei în care sunt angajaţi. Toate activităţiile au rolul de a le da copiilor încredere în ei şi a le forma abilităţi pentru a deveni adulţi responsabili şi independenţi.
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2018/01/voluntariat-300x201.jpg)
Primul pas pentru înscrierea în programul de voluntariat corporate este ca minim 10 angajaţi dintr-o companie să îşi dorească să devină voluntari Ajungem Mari şi să se înscrie împreună trimiţând un e-mail la [email protected], cu subiectul „voluntariat corporate”.
Activităţile vor fi adaptate în funcţie de disponibilitatea voluntarilor corporate şi vor fi organizate atât în timpul săptămânii, cât şi în weekend-uri, se arată în sursa citată. Mai multe detalii găsiţi pe site-ul www.ajungemmari.ro.
Sursa: capital.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Actualitate
18-19 iulie 2024 | COD GALBEN de FURTUNĂ în Alba și alte județe din țară: Vijelii, grindină, descărcări electrice și averse torențiale
18-19 iulie 2024 | COD GALBEN de FURTUNĂ în Alba și alte județe din țară: Vijelii, grindină, descărcări electrice și averse torențiale ANM A emis joi dimineața o avertizare meteo cod galben de furtună valabil în Alba și alte județe din țară, în intervalul 18 iulie, ora 10 – 19 iulie, ora 02. Citește și: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie 1967: Tudor Arghezi, unul dintre cei mai importanți și mai influenți scriitori ai țării noastre, încetează din viață