Ştefan Fogoroşi, antrenor la Viitorul Sîntimbru! Nebunie în Liga a IV-a, prima etapă din retur, duel cu Sportul Petreşti, fosta sa echipă
Antrenorul Ştefan Fogoroşi va pregăti în retur Viitorul Sîntimbru, tehnicianul din Cetatea Marii Uniri găsindu-şi rapid echipă după despărţirea din weekend de Sportul Petreşti. Cele două părţi au ajuns la o înţelegere verbală, mutarea urmând a fi oficializată în scurt timp.
Ştefan Fogoroşi revine astfel pe banca tehnică a grupării din Galtiu după aproape şapte ani, iar prima rundă a returului programează un derby incendiar, Sportul Petreşti – Viitorul Sîntimbru, între fosta şi actuala echipă a lui Ştefan Fogoroşi. Sportul Petreşti l-a instalat pe Doru Oancea, mutare în urma căreia Ştefan Fogoroşi a încheiat colaboraea cu ocupanta locului secund, după ce primăria municipiului Sebeş a anunţat că se implică financiar la formaţia petreşteană.
Viitorul Sîntimbru se clasează pe locul al şaselea la mijlocul stagiunii în Liga a IV-a, la 7 puncte de liderul Transalpina Şugag şi va avea un cuvânt greu de spus în retur, având în vedere că se anunţă o campanie masivă de transferuri. Nume precum Robert Morar (revenit), Iul. Herepean şi Tripşa (FC Miceşti), G. Toma, sau uniriştii Apetri şi F. Morar sunt pe lista de achiziţii, dar nu ar fi excluse nici alte surprize. În turul campionatului, în runda inaugurală, Sportul Petreşti s-a impus la Sîntimbru, scor 1-0
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii