Vineri, 26 ianuarie 2018: Ședința ordinară a Consiliului Local Cugir. Vezi proiectele înscrise pe ordinea de zi
Primarul Adrian Teban a convocat şedinţa ordinară a Consiliului Local al Oraşului Cugir, în ziua de vineri, 26 ianuarie 2018, ora 11,00. Pe agenda dezbaterilor se află 13 proiecte, după cum urmează
PROIECTE DE HOTĂRÂRE PRIVIND:
1.Încetarea de drept a mandatului de consilier local al domnului Trifan Mircea Augustin și validarea mandatului următorului supleant;
2.Completarea și modificarea inventarului bunurilor care fac parte din domeniul public al Orașului Cugir și a Contractului de delegare de gestiune nr.1969/01.08.2008 încheiat cu ASOCIAȚIA APA ALBA;
3.Modificarea inventarului bunurilor care fac parte din domeniul privat al Orașului Cugir și a Contractului de administrare nr.1424/2005 încheiat cu Ocolul Silvic Șâpcea Cugir RA;
4.Aprobarea rezultatelor inventarierii patrimoniului Orașului Cugir pentru anul 2017;
5.Declararea de interes public a Campaniei – „Curǎţenia de primǎvarǎ în Oraşul Cugir-2018”, în perioada 1 martie 2018 – 30 martie 2018;
6.Aprobarea Planului de acțiuni pentru anul 2018 cuprinzând lucrările care pot fi realizate cu ajutorul persoanelor majore apte de muncă beneficiare ale prevederilor Legii nr. 416/2001 și a persoanelor obligate să presteze muncă în folosul comunității;
7.Încetarea Contractului nr.19231/2017 de închiriere a unei locuinţe ANL încheiat între Orașul Cugir și dna Cibu Ramona Geanina;
8.Aprobarea propunerii privind evaluarea performanțelor profesionale individuale ale Secretarului Orașului Cugir pentru anul 2017;
9.Modificarea art.2 din HCL nr.89/2016 prin care s-au stabilit și organizat comisiile de specialitate din cadrul consiliului local pe principalele domenii de activitate;
10.Instituirea sensului unic de mers pe str.Aleea Constructorului și a interzicerii opririi pe str.Doinei și 1 Decembrie 1918 pe câte o parte a sensurilor de mers;
11.Modificarea componenței Comisiei de selecţie a proiectelor sportive depuse pentru acordare de finanţare nerambursabilă din bugetul local al oraşului Cugir, constituită prin HCL nr.130/2016;
12.Aprobarea Reţelei şcolare a învăţământului preuniversitar de stat organizat la nivelul oraşului Cugir pentru anul şcolar 2018-2019;
13.Aprobarea nivelului costului mediu lunar de întreținere pentru copiii care frecventează, pe perioada sem. II a anului școlar 2017-2018 serviciul social public de zi ”CREȘA KUNTERBUNT”;
II.Informare privind actele normative publicate în Monitorul Oficial în perioada 15.12.2017-19.01.2018;
III.Informare privind modul de soluționare a cauzelor în luna ianuarie 2018;
IV.Probleme diverse;
(C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Florin Roman, președinte al Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă, în noul Parlament
Florin Roman, președinte al Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă, în noul Parlament Florin Roman va ocupa în perioada următoare funcția de președinte a Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă. Citește și: Cum şi-au împărţit […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana