IT-iştii cu studii medii, care urmează o facultate, vor fi și ei scutiți de impozitul pe salariu de la 1 februarie
IT-iştii cu studii medii (diplomă de bacalaureat) care urmează cursurile unei instituţii de învăţământ superior vor fi scutiţi și ei de impozitul pe salariu, de la 1 februarie 2018, nu doar cei care au studiile superioare finalizate. Măsura este cuprinsă în Ordinul nr. 1168/2017/492/2018/3024/2018/3337/2017 privind încadrarea în activitatea de creare de programe pentru calculator, publicat joi în Monitorul Oficial.
Astfel, potrivit art. 1 din actul normativ, angajații operatorilor economici care își desfășoară activitatea pe teritoriul României în conformitate cu legislația în vigoare, al căror obiect de activitate include crearea de programe pentru calculator (cod CAEN 5821, 5829, 6201, 6202, 6209), beneficiază de scutirea de impozit pe veniturile din salarii și asimilate salariilor, prevăzută la art. 60 pct. 2 din Codul fiscal, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
– posturile pe care sunt angajați corespund listei cuprinzând ocupațiile menționate în anexă;
– postul face parte dintr-un compartiment specializat de informatică, evidențiat în organigrama angajatorului, cum ar fi: direcție, departament, oficiu, serviciu, birou, compartiment sau altele similare;
– dețin o diplomă acordată după finalizarea unei forme de învățământ superior de lungă durată sau de scurtă durată sau dețin o diplomă acordată după finalizarea ciclului I de studii universitare de licență, eliberată de o instituție de învățământ superior acreditată sau dețin o diplomă de bacalaureat și urmează cursurile unei instituții de învățământ superior acreditate și prestează efectiv una dintre activitățile prevăzute în anexă;
– angajatorul a realizat în anul fiscal precedent și a înregistrat distinct în balanțele analitice venituri din activitatea de creare de programe pentru calculator destinată comercializării;
– veniturile anuale prevăzute mai sus au o valoare de cel puțin echivalentul în lei a 10.000 euro (calculat la cursul de schimb valutar mediu lunar comunicat de Banca Națională a României, aferent fiecărei luni în care s-a înregistrat venitul) pentru fiecare angajat care beneficiază de scutirea de impozit pe venit.
Conform Ministerului Comunicațiilor, măsura vizează cel puțin 15.000 de persoane cu astfel de pregătire. Programatorii vor face dovada înscrierii la facultate și nu vor mai plăti impozit pe salariu. De asemenea, măsura va contribui, astfel, la „creșterea ponderii sectorului IT&C în PIB la 10% până în 2020”, mai susțin reprezentanții instituției.
Până la acest moment, erau scutiți de plata impozitului doar IT-iștii care eru absolvenți de studii superioare. Faptul că sunt incuși și cei care sunt doar studenți, va duce, automat, și la creșterea numărului de persoane care vor urma cursurile unei facultăți în domeniu.
Conform studiilor asociațiior din domeniul IT, numărul companiilor cu profil informatic s-a dublat în ultimii 5-6 ani, ajungând la aproximativ 15.000, iar segmentul IT reprezintă, împreună cu domeniul de tehnologie a comunicării, o pondere importantă din economie, 6% din PIB.
sursa:legestart.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii