Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Actualitate

Declarația 600, BATJOCURA URIAȘĂ pentru sute de mii de români, din partea guvernării PSD-ALDE

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

OUG nr.79/2017 îi bulversează la maximum pe toți cei care au obligația de a completa deja celebra Declarație 600. Acest formular are, mai nou, patru pagini, dar este atât de încâlcit și abracadabrant (făcând trimiteri și la articole din Codul Fiscal pe care cetățeanul trebuie să le citească înainte de a bifa unele rubrici!) încât efectele negative nu vor întârzia să apară.

Toți cei pe care îi lovește în cap acest formular care trebuie depus până în data de 31 ianuarie 2018 (cei care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală precum și a drepturilor de autor, inclusiv a drepturilor conexe dreptului de autor, dar și cei care realizează venituri din investiții, din cedarea folosinței bunurilor cum ar fi chiriile sau arenda, din activități agricole, piscicultură, silvicultură sau dividende) sunt derutați. Și pe bună dreptate.

Nimeni nu intelege ratiunea pentru care Ministerul Finantelor, prin ANAF, conform acestor modificari, pe repede-inainte, ale Codului fiscal prin ordonanta sus-mentionata, nu lasa dreptul acestor contribuabili de a opta pentru retinerea la sursa a contributiei de asigurari sociale (CAS) si a asigurarilor sociale de sanatate (CASS), stiut fiind ca la sursa (angajator) va fi retinut doar impozitul, pentru orice alt tip de contract sau mod de realizare a veniturilor, in afara contractelor de munca.

*Umilință la cozile de la ANAF

In Germania, si nu numai, acest drept al contribuabilului de a opta pentru retinerea la sursa a impozitului si a tuturor celorlalte contributii exista! Consideram ca masura cea mai buna si mai rapida pentru reglarea acestei aberante ordonate este aceea ca Executivul sa modifice legea in asa fel incat sa lase aceasta optiune pentru contribuabili, altii decat cei care au contracte de munca. Solicitam decidentilor sa analizeze si sa ia o decizie cat mai rapida, pentru a nu face din romanii afectati de aceasta ordonanta niste pelerini care sa faca cozi uriase la ANAF, si nici potentiali infractori din culpa. Asta pentru ca, la finalul acestui mirific document, scrie clar: “Sub sanctiunile aplicate faptei de fals in acte publice, declarat ca datele inscrise in acest formular sunt corecte si complete”. Orice greseala, asadar, poate duce la tragerea la raspundere penala a semnatarului.

In plus, eliminarea retinerilor la sursa, va face ca multi contribuabili, mai ales din cauza cozilor uriase care se vor forma, sa nu mai plateasca contributiile datorate, ceea ce va face ca statul sa intre intr-un razboi cu cetatenii, fara a avea resursele necesare sa urmareasca recuperarea sumelor.

Nu vom intra aici in contraargumente tehnice rationale la o masura irationala. Vom explica, insa, pe scurt, care sunt capcanele, hopurile si efectele negative atat pentru aceste categorii de contribuabili, cat si pentru stat in ce priveste rezultatul acestei masuri.

Desi Guvernul condus de fostul premier Mihai Tudose (pana mai ieri responsabil si de politica fiscala) a dat aceasta ordonanta, in opinia noastra, aceasta ar trebui imediat abrogata. Eliminata urgent! Pentru ca nu aduce nimic bun.

Sa explicam, pe scurt, si de ce. Sa luam, drept exemplu, o persoana, X, care are un contract de drepturi de autor.

Exemplul 1 – In 2017, persoana X avea un venit brut de 3644 lei, din care se scadea cheltuiala forfetara de 40% ramanand o baza de calcul de 2186 lei, din care se platea lunar suma de 230 lei CAS si 120 lei CASS. Astfel, persoana ramanea in mana cu venitul net negociat, de 3000 lei.

Acum, pentru a lasa persoana X cu aceiasi bani in buzunar, venitul brut se va mari de catre angajator la 3899 lei, dupa scaderea cheltuieli forfetare, baza de calcul va fi de 2339, se retine la sursa impozitul de 10%, in valoare de 234 lei, iar X va trebui sa completeze formularul 600 in care va trebui sa bifeze la capitolul II.3, intr-un tabel mirific, ce venit isi alege pentru fiecare luna a lui 2018 din care ANAF sa ii calculeze trimestrial cat trebuie sa plateasca el, X, pentru pensie sau sanatate. Daca X opteaza la aceasta rubrica pentru cea mai proasta optiune, aceea de a plati cele doua contributii la salariul minim brut pe tara, adica 1900 lei lunar (22.800 lei anual), si pensia lui, atentie, va fi pe masura. O masura mica, mica, mica… Si asta in conditiile in care Legea pensiilor este inca in lucru pentru a fi modificata si, Dumnezeu stie dar nu si cetatenii, cum vor suna ele pe viitor.

Dupa ce depui acest sinistru formular, daca nu cumva gresesti cand il completezi (n.red.- si atunci vei raspunde pentru fals in declaratii), astepti impunerea. Continuam cu exemplul venitului persoanei X de mai sus. Desigur, aici trebuie sa avertizam ca desi ANAF sustine ca acest formular poate fi transmis si on line, pentru asta iti trebuie certificat de semnatura electronica. Iar acesta costa, anual, 56 euro. Deci, anual, pentru a transmite on line acest formular, cetateanul va trebui sa scoata din buzunar aceasta suma pentru certificatul de semnatura electronic.

Sa continuam. S-a depus formularul. Dupa ce ai stat la cozi la ANAF sau te-ai dus sa stai la coada la posta ca sa il depui. Oricum X va face unul dintre aceste drumuri. Dupa care, va astepta ca ANAF sa ii trimita decizia de impunere trimestriala. Daca a ales salariul minim pe tara, de 1900 lei/luna pentru calcularea contributiilor CAS si CASS, atunci lui ii va veni decizie de impunere trimestriala in valoare de 1995 lei, adica 1425 lei CAS (contributia pentru pensie) si 570 lei CASS (sanatate) pe trimestru. Asta inseamna ca X mai trebuie sa faca un efort: sa se duca la banca sa plateasca aceste sume, sau sa faca plata prin cont banking, on line. Daca se descurca. Dar nu toti au astfel de abilitati. Revenim. Pe an, persoana X din exemplul nostru va avea de platit pe cele patru trimestre, per total CAS si CASS suma de 7980 lei pe an.

In practica, insa, lucrurile o pot lua razna. Adica, X sa nu se duca sa plateasca in termenul stabilit, prin decizia de impunere a ANAF, aceste contributii. Ce se intampla? Colectarea ar avea drastic de suferit. Si asa, daca aceasta plata se va face trimestrial, colectarile lunare la pensii si sanatate vor suferi o scadere, pentru ca pana acum aceasta colectare era facuta lunar, prin retinerea lor la sursa. Asa ca, nu vedem ratiunea pentru care cetatenii aflati in aceste categorii mentionate in OUG 79/2017 sunt obligati sa isi plateasca singuri, trimestrial, aceste contributii, desi colectarea ar fi fost mai sigura, cu continuitate lunara, iar in cazul in care angajatorul ar fi prins ca nu a onorat aceste plati, legea are destule masuri de sanctionare.

Exemplul 2 – Un alt exemplu care ridica mari semne de intrebare asupra modului in care intelege Statul, prin aceaste modificari, sa dea in cap multor dintre cetatenii prinsi in capcana Declaratiei 600. Iata:

Persoana Y nu are alte venituri decat banii luati de la o asociatia unde si-a bagat terenul proprietate (cumparat sau mostenit) in arenda. In 2017 a fost un an bun. A castigat mai mult decat suma plafon de 22.800 lei. Sa zicem ca a castigat 30.000 lei. Deci, se situeaza cu venitul peste plafon. Drept urmare, va trebui sa completeze mirificul formular 600. Presupunem ca va opta, nestind daca va mai castiga tot atata sau nimic in 2018 din arenda, pentru calcularea CAS si CASS la salariul minim pe tara, de 1900 lunar. Consecinta: e posibil ca anul acesta sa nu existe recolta sau sa se faca foarte putin si venitul lui sa fie foarte mic, sa zicem 5000 lei pe an. Venit pe care il va incasa oricum spre finele anului 2018. Dar dupa ce va completa formularul 600 si va opta dupa cum am scris mai sus, pentru CAS si CASS calculat la salariul minim pe tara, ii va sosi decizia de impunere trimestruiala identica celei din primul nostru exemplu. Si va trebui sa plateasca trimestrial 1425 lei CAS si 570 lei CASS. La finele anului, ANAF va veni cu regularizare, tinand cont de declaratia anuala de venit a acestuia. Si ii va da din bani inapoi cand va gasi de cuviinta. Dar pana atunci, Statul s-a folosit de banii acestia. Desigur, regularizarile, in cazul in care statul va trebui sa dea bani inapoi lui Y sau oricui altcuiva aflat intr-o situatie asemanatoare (cum ar fi persoana Z care are doar venituri din chirii sau din dividende care nu vor fi mai mari, in anul 2018, de 22.800 lei (deci se va situa sub plafon), vor crea probleme in buget. Care vor trebui rezolvate. Dar, in astfel de cazuri, Statul se va folosi de banii lui Y sau Z.

Ca sa nu mai vorbim de o realitate pe care abia acum o veti vedea cu toti: spre exemplu, la drepturile de autor, CAS si CASS calculate la salariul minim pe tara sunt mai mari decat cele din 2017. Aproape dublu. Si oricine se apuca sa calculeze, va observa ca pentru a pastra netul unui colaborator, angajatorul trebuie sa mareasca brutul. Dar sa vedeti nastrusnicie! Cu cat venitul este mai mic, trebuie marit mai mult brutul. Si – culmea anomaliei, cu cat venitul unui colaborator (vorbim aici de contractele de drept de autor) este mai mare, de la un anumit cuantum in sus, se ajunge ca pentru acest colaborator sa nu se mareasca deloc brutul, dar daca el opteaza pentru CAS si CASS calculate la salariul minim pe tara de 1900 lei/luna, netul acestuia va creste. Curat murdar, nu-i asa? Astfel, firma se afla in situatia de a opta pentru urmatoarea varianta, ca sa nu isi sporeasca cheltuielile cu personalul: sa ii lase acelasi venit net mare neschimbat colaboratorului bine platit, astfel incat brutul acestuia sa scada un pic, cat sa poata acoperi cat de cat din pierderea suferita prin marirea brutului la colaboratori cu venituri mici. Altfel, cresterea bruturilor la persoanele cu venituri mici ar fi o cheltuiala in plus.

Iata, deci, doar cateva dintre anomaliile generate de noile modificari fiscale si de formularul 600. Speram ca decidenti, in regim de urgenta, sa ia masuri imediate si sa reglementeze altfel situatia.

Redactia Lumea Justitiei are si o solutie, discutata cu mai multi specialisti, contabili si economist: Guvernul sa lase dreptul contribuabililor din aceste categorii vizate in Declaratia 600 de a opta pentru retinerea la sursa, pe langa impozit, a contributiilor CAS si CASS! Si doar cei care au venituri sporadice, nu cu continuitate, sa depuna acest formular!

Sursa: luju.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea