Pus pe liber de UTA Arad, Paul Păcurar atractiv pentru Unirea Alba Iulia, doar de la vară!
Mijocaşul albaiulian Paul Păcurar este într-o situaţie dificilă după ce a fost pus pe liber de UTA Arad! Acesta mai poate evolua până în vară doar la Luceafărul Oradea, de unde a plecat la Arad, însă primele discuţii cu gruparea din Bihor nu s-au concretizat. O posibilă variantă ar fi Unirea Alba Iulia, echipa din oraşul natal, acesta îmbrăcând tricoul „alb-negru” până la vârsta de 15 ani, când a ajuns la Şcoala de Fotbal „Ardealul” Cluj. „Ştim potenţialul fotbalistic al lui Păcurar şi este firesc să dorim să-l aducem acasă. Asta doar de la vară însă, întrucât are o situaţie contractuală delicată în acest moment. În stagiunea viitoare o să ridicăm ştacheta, iar o preocupare ar fi întoarcerea fotbaliştilor din localitate, nume precum Paul Păcurar, Călin Cristea sau Florin Ilie”, a confirmat Mihai Dăscălescu, preşedintele Consiliului Director al AFC Unirea 1924 Alba Iulia.
*Luceafărul Oradea sau… acasă
„Am reziliat cu UTA Arad, de fapt, cu excepţia lui Curtuiuş au plecat toţi fotbalişti care nu erau din Arad. Va fi greu, din acest punct de vedere, în retur, pentru fosta mea echipă. Personal nu am prea multe alternative, am discutat la Oradea să mă întorc pentru şase luni, dar mi s-a propus un contract pe o perioadă mai îndelungată. Despre Alba Iulia, e prematur să discutăm, reprezintă o alternativă în viitor, mai ales că «niciodată nu trebuie să spui niciodată»”, a menţionat Paul, care deja s-a despărţit de UTA.
Conform sportarad.ro, politica low cost adoptată pentru partea a doua a sezonului Ligii 2 o transformă din ce în ce mai mult pe UTA. Echipa arădeană s-a zbătut în cele 21 de etape desfăşurate până acum să scape de pe poziţia retrogradabilă cu jucătorii pe care în vara trecută îi aducea pentru a promova lejer în Liga 1, iar acum se desparte de ei şi speră totuşi să rămână în eşalonul secund. „Bătrâna Doamnă” a ajuns ieri la un acord de reziliere amiabilă cu încă doi jucători pe care i-a adus în prima parte a sezonului. Acum, UTA a renunţat la serviciile fundaşului Cristian Scutaru (30 de ani) şi mijlocaşului Paul Păcurar (26 de ani), ultimul jucând în tricoul “Bătrânei Doamne” 14 întâlniri, marcând un gol. Deja fostul utist a mai evoluat în acest sezon şi pentru Luceafărul Oradea, astfel că nu poate poate juca la nicio altă echipă în acest campionat, în afară de cea bihoreană. În plus, nu poate fi legitimat de un alt club până la vară, deoarece la începutul sezonului a fost sub contract cu Gaz Metan Mediaş. În această iarnă, UTA s-a mai despărţit de Adili, Asani, A. Cîrstocea şi D. Florea.
Sursa foto: sportarad.ro şi Liga2.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Sport
FOTO: România, eșec în primul meci de la Blaj la Campionatul European Under 18 la volei feminin
România, eșec în primul meci de la Blaj la Campionatul European Under 18 la volei feminin, 0-3 cu Spania Reprezentativa României a pierdut primul meci disputat la Blaj în cadrul Campionatului European Under 18 la volei feminin. „Tricolorele” au fost învinse de Spania, scor 3-0 (31-29, 25-19, 25-14), echilibrat fiind doar primul parțial în care […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel 2024 – aproape 500.000 de români îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfinţii Petru și Pavel 2024. Urează-le un călduros ”La mulți ani” celor apropiați
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Obiceiuri, Tradiţii şi Superstiţii de Sfinţii Petru şi Pavel: Se dă de pomană pentru sufletele celor morţi, apar licuricii şi nu mai cântă cucul
-
Ştirea zileiacum 3 zile
FOTO, VIDEO. Turist pe Valea Frumoasei, printre peisaje de o frumusețe tulburătoare, în raiul descris în povestirile lui Sadoveanu
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
De ce e bine să mergi duminica la biserică? Dacă nu te duci la Sfânta Liturghie înseamnă că-i întorci spatele lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfinţii Petru şi Pavel 2024. URARI și FELICITARI pe care le poți trimite sărbătoriților