METEO: Vreme de primăvară în țară. Cum vom avea de suferit la vară din cauza timpului neobișnuit de cald
În timp ce în Occident oamenii se luptă cu o iarnă extremă, noi ne bucurăm de soare şi o vreme neobişnuit de caldă pentru această perioadă. Dacă orăşenii se bucură că nu trebuie să-şi dezgropate maşinile din zăpadă, cei care trăiesc la ţară se tem că atunci când va veni, iarna le va distruge recoltele încolţite prematur.
Dacă anul trecut de Bobotează, temperaturile maxime pe zi au fost sub 0 grade celsius în aproape toată ţara, anul acesta, temperaturile sunt mult mai mari.
„S-a mai întâmplat şi în alţi ani, e adevărat, mai rar, cam doi ani să zicem în medie din 10 sunt aşa mai calzi, chiar în perioada asta. Ar fi 2014, destul de aproape, a mai fost și în 2001, recordul chiar pe 7 ianuarie, cu cea mai ridicată temperatură din luna ianuarie din ţară, 22 de grade”, afirmă Dinu Mărăşoiu, meteorolog.
Dacă oamenii se bucură că gerul năprasnic se lasă, încă, aşteptat, biologii avertizează că la vară cu toţii vom avea de suferit.
„Există plante care intră în vegetaţie stimulate de aceste temperaturi , există pomi fructiferi care vor înflori si daca apoi urmează înghețul, florile acestora vor igheta si va fi afectată productia de fructe si seminte”, afirmă Petronela Comănescu, biolog.
De 30 de ani, de când face agricultură, acest fermier nu s-a temut niciodată că-şi va vedea munca zădărnicită de vreme. Anul acesta, însă, e îngrijorat.
„Pericolul mare este dacă va fi un timp cald, călduros prelungit de peste două săptămâni, o săptămână două posibil să dea tija florală. Or, în momentul în care dă tija florală intră în creștere accelerată și atunci sensibilitatea ei crește foarte mult și s-ar putea la temeraturi de -10, -15 să pierdem toată cultura”, spune Iosev Pantea, fermier.
Meteorologii spun că de săptămâna viitoare, valorile termice vor mai scădea, însă tot nu ne vom apropia de valorile normale pentru această perioadă a anului.
Astăzi, gerul de Bobotează va fi înlocuit de o vreme primăvăratică. Temperaturile vor pleca de la 5 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi vor ajunge la 15 grade Celsius în dealurile Banatului. Ploile vor ocoli întreaga ţara, însă norii vor fi ceva mai numeroşi prin Maramureş şi nordul Moldovei. Adierile vântului vor fi resimţite ceva mai mult în Banat, Crişana şi la altitudini foarte mari.
Atmosfera va părea trasă la indigo în a doua jumătate a weekendului şi luni. Soarele va străluci nestânjenit în majoritatea regiunilor, iar maximele vor ajunge din nou la 15, poate 16 grade Celsius în sud-vest. Primele schimbări ale vremii vor apărea abia marţi, atunci când valorile de temperatură vor bate în retragere, mai ales în afara arcului carpatic, şi nu vor lipsi intensificările de vânt. La munte şi, posibil, în Moldova vor fi precipitaţii slabe sub formă de lapoviţă, în timp ce în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea va picura.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii