FOTO: Sărbători mai fericite pentru pacienţii cu scleroză multiplă din Alba
În această perioadă, pacienţii cu scleroză multiplă din judeţul Alba primesc cadouri strânse de Asociaţia SM Speromax Alba, în colaborare cu Centrul de Resurse “Academia Doamnelor” al Primăriei Alba Iulia. Începând de ieri, voluntarii şi angajaţii asociaţiei au început să distribuie pacienţilor din întreg judeţul cadouri şi pachete cu alimente de bază, aduse de oameni sufletişti din Alba Iulia, dar şi din alte localităţi din judeţ.
În urma campaniei care a fost lansată cu ocazia Giving Tuesday, au fost strânse circa 70 de cadouri, aduse de oameni cu suflet mare şi de Asociaţia Caritas, la acestea adăugându-se pachete cu alimente de bază cumpărate de Asociaţia SM Speromax Alba. Sumele necesare pentru achiziţionarea acestor pachete au fost strânse din donaţiile obţinute în schimbul obiectelor decorative realizate în atelierele comune care au reunit voluntarii şi beneficiarii asociaţiei şi pe cei ai Centrului de Resurse “Academia Doamnelor” al Primăriei Alba Iulia, precum şi dintr-o donaţie făcută de angajaţii ADR Centru. Astfel toţi pacienţii cu scleroză multiplă aflaţi în evidenţele Asociaţiei SM Speromax Alba vor primi pachete de sărbători.
Citește și: urări de Crăciun
“Ne bucurăm nespus că reuşim să facem fericiţi nişte oameni din judeţ cu probleme de sănătate. De ieri, de când am început să facem distribuţia, îmi sună continuu telefonul, oamenii dorind să ne mulţumească pentru atenţii. La rândul nostru, mulţumim tuturor, din suflet, pentru donaţii”, a declarat Dragoş Zaharia, preşedintele SM Speromax Alba.
Citește și: mesaje de Anul Nou
“Simţind bucuria şi entuziasmul cu care atât beneficiarii Asociaţiei SM Speromax Alba, cât şi cei ai Centrului de Resurse Academia Doamnelor al Primăriei Alba Iulia, au lucrat împreună în cadrul atelierelor pe care le-am început în baza colaborării noastre, am convingerea că obiectivele pe care ni le-am propus pe termen lung vor fi atinse şi vom reuşi să facem ca fiecare persoană implicată să simtă că aparţine cu tot sufletul acestei comunităţi, dăruind şi primind în acelaşi timp”, a declarat Ana Cosma, coordonatorul Centrului de Resurse “Academia Doamnelor” al Primăriei Alba Iulia.
[nggallery id=5050]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 În dupa-amiaza de 23 noiembrie, în iarna anului 1918, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, un aparat de zbor pilotat de un erou trecut apoi în uitare şi […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii