Peste 140 de brazi de Crăciun confiscați de polițiști în urma unor controale la Gârda de Sus, Cîmpeni și Aiud. Trei persoane au fost sancționate
Peste 140 de brazi de Crăciun au fost confiscaţi ieri, în urma unor controale în teren şi în trafic
La data de 11 decembrie a.c., poliţiştii Postului de poliţie Arieşeni împreună cu poliţiştii Postului de Poliţie Gârda de Sus au efectuat un control, în teren, pentru verificarea modului în care este respectată legislaţia privind exploatarea, depozitarea, transportul şi comercializarea brazilor de Crăciun.
Astfel, la locuinţa unui bărbat de 42 de ani, din comuna Gârda de Sus au fost identificaţi 70 de brazi de Crăciun pentru care nu a putut prezenta documente legale de proveniență.
Toţi brazii au fost confiscaţi, iar faţă de bărbatul ce-i deţinea a fost luată măsura sancţionării contravenţionale, în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.
Tot ieri, 11 decembrie, în jurul orelor 22.10, polițiștii Secției 9 Poliţie Rurală Cîmpeni, în timp ce efectuau activităţi de supraveghere şi control al traficului rutier pe DN 75, pe raza oraşului Cîmpeni, au oprit o autoutilitară ce transporta brazi de Crăciun.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că şoferul autoutilitarei nu avea documente legale pentru toţi brazii transportați.
Acesta a fost sancţionat contravenţional, în conformitate cu prevederile art. 19 din legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, iar poliţişti au luat măsura confiscării unui număr de 70 de brazi de Crăciun, transportați fără documente legale.
În aceeaşi zi, poliţiştii rutieri din Aiud, l-au depistat pe un tânăr de 28 de ani, din comuna Lupşa, în timp ce transporta, cu un autoturism, 5 brazi de Crăciun, fără a deţine documente legale de provenienţă şi transport.
Şi în acest caz a fost aplicată o sancţiune contravenţională, conform art. 19, din Legea 171/2010, iar brazii au fost confiscaţi şi predaţi în custodia unui ocol silvic, pentru valorificare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
22 noiembrie 2024 | Amenzi de peste 15.000 de lei și trei permise de conducere reținute de polițiștii din Alba, în ultimele 24 de ore
22 noiembrie 2024 | Amenzi de peste 15.000 de lei și trei permise de conducere reținute de polițiștii din Alba, în ultimele 24 de ore În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan