487 de persoane consiliate în 6 luni, în cadrul proiectului ”Prevenirea sarcinii nedorite în județul Alba” derulat de DGASPC Alba
În primele 6 luni de implementare a proiectului ”Prevenirea sarcinii nedorite în județul Alba”, intitulat sugestiv “Fă copii, doar dacă ai loc și pentru ei în viața ta!ˮ, specialiștii din cadrul Echipei mobile de prevenire a abandonului prin prevenirea sarcinii nedorite, educație contraceptivă și planning familial au promovat programul în toate primăriile județului Alba și au distribuit pliante cu informații și materiale utile persoanelor care au participat, atât la consilierea de grup, cât și la consilierea individuală, astfel că, în aceste luni, au fost consiliate 487 de persoane, din care 149 de femei au hotărât să aleagă o măsură contraceptivă.
Proiectului ”Prevenirea sarcinii nedorite în județul Alba” constă în implementarea unui program de prevenire a sarcinii nedorite și reducerea numărului de copii abandonați prin oferirea, femeilor însărcinate și celor care se găsesc în situația de a-și abandona copilul/copiii, sprijinului necesar pentru evitarea și chiar înlăturarea situației de risc ce poate apărea și pe care nu o pot rezolva fără o intervenție susținută și de specialitate. Astfel, femeile pot beneficia gratuit de: sfaturi, consultații de specialitate, transport/acompaniere la cabinetul medical specializat și material contraceptiv.
Printre obiectivele campaniei se numără: scăderea incidenței sarcinii nedorite în rândul adolescentelor, reducerea numărului de copii abandonați/ instituționalizați; reintegrarea socială, familială, școlară și profesională a femeilor care intră în categoria beneficiarilor direcți ai proiectului; creșterea gradului de implicare a comunității locale și a celorlalte instituții ale statului.
Beneficiarii direcți ai Programului sunt:
– femeile care se află în situația de a-și abandona copilul/copiii și solicită sprijinul DGASPC Alba sau altor instituții;
– mamele minore;
– femeile care au abandonat unul sau mai mulți copii ori care au fost în situația de a cere sprijinul Comisiei pentru Protecția Copilului;
– adolescentele active sexual aflate în sistemul de protecție al DGASPC Alba;
– cazurile semnalate de serviciile publice de asistență socială (SPAS – uri, DAS – uri) aflate în subordinea primăriilor, unitățile sanitare, cabinetele medicale individuale;
– femeile care se adresează în mod direct Echipei mobile de prevenire a abandonului prin prevenirea sarcinii nedorite, educație contraceptivă și planning familial și pentru care, în urma investigațiilor, se constată necesară intervenția.
În vederea realizării, în cadrul școlilor din județ, a programelor de prevenire a sarcinii nedorite, consiliere socială, educație sexuală și contraceptivă, planning familial, suport și orientare, urmează să se încheie convenții de colaborare cu Direcția de Sănătate Publică Alba și Inspectoratul Școlar Județean Alba.
Echipa mobilă de prevenire a abandonului prin prevenirea sarcinii nedorite, educație contraceptivă și planning familial, funcționează la sediul DGASPC Alba din Alba Iulia, Bulevardul ˮ1 Decembrie 1918ˮ nr.68.
Persoane de contact: Perți Maria – asistent social și Vârtoc Flavia Daniela – asistent medical (Tel.0755-069672).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
MESAJE de PAŞTE 2024 haioase. Cele mai amuzante și „funny” urări de trimis prietenilor
MESAJE DE PASTE HAIOASE • MESAJE de PASTE 2024 amuzante. SMS-uri haioase de Sfintele Paşti • URARI și FELICITARI de PASTE hazlii Ai un prieten cu simţul umorului dezvoltat? Dacă da, atunci nu ezita să-i trimiţi un mesaj funny în perioada sărbătorilor pascale. Cu siguranţă îi vei aduce zâmbetul pe buze. Iată câteva exemple de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Actualitateacum 11 ore
Superstiții în Vinerea Mare: Ce NU ai voie să faci în această zi