Programul Prima Casă: Intervenția statului prin garantare se va reduce gradual din 2018
Intervenția statului prin garantare în cadrul Programului Prima Casă se va reduce gradual, începând cu 1 ianuarie 2018, potrivit unui comunicat de presă al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri trimis joi.
„În concordanță cu liniile directoare și obiectivele stabilite prin Strategia Programului Prima Casă 2017-2020 a fost stabilită o modalitate de evaluare a activității finanțatorilor și de ajustare a plafoanelor de garantare care se alocă finanțatorilor participanți în cadrul Programului Prima Casă, la începutul fiecărui an calendaristic în funcție de ponderea garanțiilor acordate de fiecare finanțator în totalul garanțiilor acordate în cadrul programului în anul precedent. Noua strategie de alocare a plafoanelor se înscrie pe linia reducerii graduale a intervenției statului prin garantare, asumând că piața creditului ipotecar se va dezvolta concomitent cu creșterea accesibilității populației la produsele standard ale băncilor”, se arată în documentul care citează un Ordin al ministrului Finanțelor Publice publicat în Monitorul Oficial.
Potrivit acestuia, asumarea unei proporții echilibrate între creditele contractate în cadrul Programului Prima Casă și cele contractate în condițiile standard oferite de finanțatori este o parte importantă a unei politici publice de orientare a Programului Prima Casă către susținerea unor obiective sociale bine definite pe termen mediu și lung.
‘Există o preocupare majoră de optimizare a proceselor de garantare la nivelul FNGCIMM. Pentru Programul Prima Casă, în paralel cu procesul de eficientizare a fluxului de garantare, se desfășoară procese de recalibrare și reparametrizare ce pot conduce la o targetare cât mai eficientă din punct de vedere social, pentru a putea beneficia de acest program acei oameni care au o reală nevoie de locuință. Programul evoluează permanent, răspundem prompt dinamicii pieței, astfel încât să aibă o adresabilitate socială cât mai eficientă și să genereze beneficii maxime’, a declarat directorul general al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, Alexandru Petrescu.
În data de 6 decembrie 2017, în Monitorul Oficial nr. 963, a fost publicat Ordinul ministrului Finanțelor Publice nr.3097/ 2017, prin care se aprobă Procedura și criteriile de evaluare anuală a modului de utilizare a plafoanelor de garantare de către finanțatorii participanți în cadrul programului „Prima Casă”, care va fi aplicată începând cu 1 ianuarie 2018.
Conform FNGCIMM, această nouă procedură are ca scop utilizarea mai eficientă a plafoanelor alocate anual pentru Programul Prima Casă, prin elaborarea unor criterii care vor sta la baza evaluării activității finanțatorilor.
Sursa Agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii