FOTO/VIDEO: Carte de condoleanțe pentru cei care vor să-și ia rămas bun de la Regele Mihai al României, deschisă la Sala Unirii din Alba Iulia
O carte de condoleanțe a fost deschisă, joi, la Sala Unirii din Alba Iulia, în memoria Regelui Mihai, iar în ea pot scrie până în data de 16 decembrie toți cei care vor să-și ia rămas bun. Apoi va fi înmânată Casei Regale în semn de omagiu.
Cartea de condoleanțe deschisă la Alba Iulia este îmbrăcată în catifea, iar pe ea este scrisă data în care a murit Regele Mihai, 5 decembrie. Deasupra ei se află o fotografie a Majestății Sale, iar în părțile laterale sunt puse flori, lumânări și un drapel cu însemnele regalității.
Cartea de condoleanțe a fost deschisă, joi, în prezența oficialităților locale și județene, care au ținut un moment de reculegere. Primul care a scris în ea a fost primarul din Alba Iulia, Mircea Hava. Acesta a spus, presei, la finalul evenimentului, că Regele Mihai a plecat doar ”fizic” dintre noi.
”Majestatea sa nu mai este, a plecat, dar a plecat fizic pentru că spiritul lui și ceea ce a făcut pentru România rămâne. Noi, cei din Alba Iulia, și toți din România suntem recunoscători. Maiestate, veți rămâne mereu în sufletul și în inima noastră, ca un om care s-a bătut pentru România, care a făcut lucruri deosebite pentru România”, a spus Mircea Hava.
Directorul Muzeului Național al Unirii, Gabriel Rustoiu, a amintit, presei, că Regele Mihai a primit titlul de cetățean de onoare al orașului și cel de ”Mare Voievod de Alba Iulia”.
”Alba Iulia a însemnat foarte mult pentru regalitatea României pentru că aici, la Alba Iulia, s-a Încoronat primul Rege al României Mari (n.r. Regele Ferdinand), a ales Alba Iulia ca simbol al Unității Naționale, pe lângă faptul că la 1 Decembrie 1918 românii din Ardeal au hotărât Unirea. Aici a fost și prima Capitală a tuturor țărilor românești în vremea lui Mihai Viteazu. Majestatea sa după prima domnie a și primit titlul onorific de Voievod de Alba Iulia și aici în Sala Unirii a fost făcut și cetățean de onoare. Trebuie să menționez că toți Regii României Mari au pășit în această sală”, a spus Rustoiu.
Cei care doresc să scrie în cartea de condoleanțe o pot face până în 16 decembrie, zi în care va fi înmormântat Regele, iar apoi va fi trimisă Casei Regale în semn de omagiu din partea județului. Sala Unirii este deschisă de marți până duminică între orele 10.00 și 17.00.
În dimineața zilei de 1 Decembrie 1918, în Sala Unirii din Alba Iulia, pe atunci cazinou militar, 1.228 de delegați din Transilvania au hotărât Unirea cu România. Din acea zi, oamenii îi spun ”Sala Unirii”, iar câțiva ani mai târziu a primit acest nume oficial.
De reamintit că destinul fostului rege al România a fost strâns legat de aceste locuri, în perioada interbelică deținând și titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. De asemenea, în Sala Unirii la 23 decembrie 2007, regelui i s-a acordat titlul de cetățean de onoare al municipiului Alba Iulia.
Trupul neînsufleţit va fi adus în ţară pe 13 decembrie, urmând ca înmormântarea să aibă loc pe 16 decembrie, la Curtea de Argeş, în noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală.
Trupul neînsufleţit al regelui Mihai I va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleş, iar apoi pentru două zile în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei.
Slujba de înmormântare va avea loc la Catedrala Patriarhală, iar înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeş, în noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală.
„La căpătâiul Regelui a stat, până în ultima clipă, Alteţa Sa Regală Principesa Maria. În această seară, la ora 19, Custodele Coroanei va face o declaraţie de presă”, se arată în comunicatul de presă al Casei Regale a României.
Redăm integral comunicatul de presă transmite de Casa Regală a României:
„Majestatea Sa Regele Mihai I a încetat din viaţă astăzi, 5 decembrie 2017, la ora 13 (ora României), la reşedinţa privată din Elveţia. La căpătâiul Regelui a stat, până în ultima clipă, Alteţa Sa Regală Principesa Maria. În această seară, la ora 19, Custodele Coroanei române va face o declaraţie către ţară. În cursul zilei de mâine va fi făcut public, în detaliu, programul funeraliilor.
Trupul neînsufleţit al Regelui Mihai I va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleş, iar apoi pentru două zile în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei. Slujba de înmormântare va avea loc la Catedrala Patriarhală. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeş, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală.
Trei zile de doliu naţional
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 40 de minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii