FOTO: ,,Sunt mândru că sunt român!”. Manifestare dedicată Zilei Naționale a României organizată de Școala Gimnazială „Singidava” Cugir
Cu convingerea că sentimentul patriotic mai întâi se exersează, iar apoi se trăiește, cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale „Singidava” Cugir au organizat în prag de sărbătoare, o activitate dedicată Zilei Naționale a României, sub genericul ”Sunt mândru că sunt român!”.
După intonarea Imnului Național al României, interesul copiilor a fost stârnit, printr-o prezentare a istoricului și semnificației acestei importante date, 1 Decembrie 1918, expunere făcută de către profesoara de istorie Irina Andrei. Grupuri reprezentative de elevi ai claselor V-VIII și-au exersat cunoștințele istorice prin intermediul unui concurs, apoi au avut ocazia de a-și demonstra creativitatea, realizând sloganuri, acrostihuri și versuri închinate țării, pe care învață să o iubească. La reușita acestei activități au contribuit de asemenea, consilierul educativ prof. documentarist Florica Adam și prof. Bogdana Sabău.
A fost strădania de-ai face pe copii să înțeleagă că patriotismul nu este numai iubirea pământului pe care te-ai născut, ci, mai ales, iubirea față de trecut, iar iubirea de țară trebuie trăită realmente.
Elevii claselor a IV-a A și B, sub îndrumarea învățătoarelor Dumitrița Radu, Cristina Ivan și Mariana Negoițescu nu s-au lăsat mai prejos, au intonat și jucat alături de elevi, Hora Unirii și au recitat poezii, aducând prin atitudinea lor un omagiu țării și minunaților oameni care își spun români. În cursul zilei au împărtășit bucuria de a fi român cu preșcolarii grupelor mari de la Grădinița cu Program Prelungit ”Prichindel”, în cadrul proiectului de parteneriat ”Pas cu pas spre școală”. Împreună cu prichindeii coordonați de către educatoarele Delia Durduc, Elena Țigan, Anca Vinceler, Ana Lupu, Elonora Țenea, Emilia Budereș, Ilona Bîrsan și Mihaela Urieșu, elevii au descoperit legenda tricolorului, au confecționat steaguri tricolore, au intonat cântecul ,,Tricolorul” și ,, Măi române, românaș!”
,,Am încercat ca prin activitățile desfășurate să dovedim că școala își aduce contribuția la dezvoltarea sentimentului patriotic al elevilor, cultivarea respectului faţă de valorile și simbolurile naționale ale poporului român”, au susținut la unison directorul și directorul adjunct de la ,,Singidava – profesoarele Floare Vlasea, respectiv Stela Predescu. (C.P.)
[nggallery id=4975]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii