1 Decembrie este o ŢARĂ, iar ALBA IULIA e Capitala ei

Iată un sentiment atotcuprinzător, care vine din adâncul iubirii de moşie, din travaliul secular al lungului drum al libertăţii spre ea însăşi şi presărat presărat cu trudă şi jertfe, cu naşterile sfinte, cu hramul hrănitor al semnului crucii.

Acesta-i nucleu fierbinte ce ne-a ţinut şi ne ţine, ca popor, mereu cu fruntea sus, ca o fereastră deschisă spre lume, nu o dată lovită de vânturi neprielnice, de umbrele malefice ale ploilor otrăvitoare căzute brusc peste veghea noastră la hotare, flacără neagră clătinându-ne vise, speranţe şi neîngenunchindu-ne, îndrăgindu-ne şi mai mult să stăm cu fruntea sus precum gorunii şi lancea lui Horea, precum doina şi dorul pe buzele încărcate de lumină.

Citește și: Marea Unire de la 1918

Încrâncenatul drum al fiinţei noastre spre noi înşine a străbătut pocale de frumuseţe, multicolore rodiri ale crengilor și a spicelor de grâu cu aurul dat mereu în pârg, dar şi coridoare de nelinişte, straturi de învingători şi învinşi, chemări spre-a ţine aprinsă candoarea numelui de Ţară, de Transilvania, ca izvor al ei nesecat, ridicându-l din genunchi spre-a izbuti mai departe.

Evenimentele premergătoare Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, nu-s altceva decât sinteza, suma paşilor pe coridoarele văzute şi nevăzute ale luptei pentru păstrarea cât mai curată a sentimentului unei patrii eterne, cu acelaşi nume, pentru toţi românii. Spre acest sentiment au început să curgă bătăliile, precum pâraiele primăverii spre albia eternităţii noastre de neam. Şi această albie a fost şi rămâne Alba Iulia, cea mai frumoasă poveste a inimilor noastre, în care râu şi ram, părinţi şi prunci, rugăciune, plecări şi întoarceri, au adâncit un răsărit de soare, îmbrăcat în mătasa limbii române precum pomii în gâlceava fructelor coapte.

Aşa se face că preoţii şi intelectualii, tineri şi vârstnici, ţărani şi soldaţi, munţi şi câmpie îşi luminau tot mai mult în suflet limpezimea acestei albii, socotind-o ca salvare a unităţii naţionale, în care o singură ţară să fie şi sămânţă şi rod, recunoaştere şi strângere de mână pe coridoarele Europei şi nu numai, hrănindu-i demnitatea şi înţelepciunea. Alba Iulia devenise Meca românităţii.

Din toate colţurile transilvane, din toată ţara de dincolo de păduri şi munţi, îmbrăcaţi în straie curate de trudă şi sărbătoare, cu cele mai curate gânduri, au pornit să dea bucuriei un sens, o credinţă, un nume de Ţară, care s-a chemat până la urmă, patria-mumă, patria comună. Ziua de 1 Decembrie prin dimensionalitatea ei, prin căldura sentimentelor devenise o Ţară, iar Alba Iulia Capitala ei. Aici, în această Capitală, strigătul de unire era, de fapt, reverberaţia tuturor seminţelor şi dorinţelor coapte, marele semnal că românii sunt o naţiune printre popoarele lumii.

Unu Decembrie 1918, la Alba Iulia consfinţea culoarea demnă a aceluiaşi sânge, densitatea de fruct sfinţit al Limbii Române, ieşirea ei din chingile intemperiilor cu fruntea sus, strălucitoare şi hrănitoare. Proclamaţia rostită în această ţară, a fost citită şi răspândită în cele patru zări ale lumii de însăşi capitala ei: Alba Iulia, şi aşa trebuie să rămână.

Ce-a urmat? Se ştie. Întoarcerea spre noi înşine, ieşirea în civilizaţia pe care am multiplicat-o prin personalităţi în varii domenii, pe care Europa, şi alte continente le-au asimilat ca fii adevăraţi – această asimilare luminând de-a pururi. Astăzi, în 2017, Ţara, 1 Decembrie 1918 şi capitala ei, Alba Iulia se află în prag de Centenar. El ne va reîntreba cine suntem, ce ne dorim cu adevărat, ce întreprindem pe vastele podgorii ale adevărului pentru ca cei 100 de ani să fie recunosători mersului spre demnitatea României, sufocată de adversităţi, laşitate, vânzare de principii, de un politicianism  vetust, doar cu mâinile în buzunarele proprii amirosind a furturi, hoţii, crime şi nepăsare, ceea, să recunoaştem este un regres al responsabilităţilor, o marginalizare, un dezinteres pentru destinele acestei patrii.

Dar, să lăsăm aceste umbre hidoase să le ducă vântul în prăpăstii şi noi să credem că 1 Decembrie 1918 a fost şi este o Ţară, şi Alba Iulia e pururi capitala ei. Venind aici, sărutaţi-le truda de seminţe mirabile, presăraţi peste vârsta lor marea iubire, ca apărători şi cultivatori ai culturii, civilizaţiei şi înţelepciunii ei în lume. Publicaţia „Alba Iulia”, singura la vârsta Centenarului, vă strânge mâna de fii adevăraţi, multiplicându-vă vârsta, visele, speranţa în râu şi ram! Bine aţi venit în această Ţară, în capitala ei!

Ioan MĂRGINEAN

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI