Trei drumuri comunale din Arieșeni, asfaltate cu fonduri europene: Finanțare de aproape un milion de euro pentru modernizarea celor 3,7 kilometri
Trei drumuri comunale din Arieșeni, asfaltate cu fonduri europene: Finanțare de aproape un milion de euro pentru modernizarea celor 3,7 kilometri
Trei drumuri comunale din Arieșeni vor fi asfaltate cu fonduri europene derulate prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.
Citește și: Modernizare a două drumuri comunale din Hopârta: Primăria solicită acordul de mediu din partea APM Alba

Primarul Gheorghe Pantea a anunțat că Primăria Arieșeni a fost informată oficial de către AFIR că a fost aprobată finanțarea cu suma de 958.682 euro pentru proiectul „Modernizare drumuri de interes local în comuna Arieșeni, județul Alba”.
Proiectul a fost depus la începutul acestui an, dar abia la finele lunii octombrie a fost aprobat raportul de selecție după contestații, în urma verificării și evaluării tuturor cererilor de finanțare înregistrate la nivel național. Astfel, vor fi asfaltate drumurile comunale Calea Bisericii, Avrămești și DN 75 – Galbena – Valea Șteiului, în lungime totală de 3,7 km. Urmează să fie semnat contractul de finanțare, iar apoi trebuie realizate procedurile de achiziție publică pentru desemnarea firmei de construcții executante și demararea efectivă a lucrărilor.
În această sesiune, au fost aprobate pentru finanțare prin AFIR 40 de proiecte de investiții publice în valoare totală de 39.177.860 de euro, iar proiectul comunei Arieșeni a fost singurul din județul Alba, rămânând disponibilă suma de 419.832 euro.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Trei bărbați, trimiși în judecată la Alba Iulia pentru violențe comise în grup: Ce li se reproșează
Trei bărbați, trimiși în judecată la Alba Iulia pentru violențe comise în grup: Ce li se reproșează Trei bărbați vor fi judecați pentru lovire sau alte violențe, după ce un judecător de cameră preliminară de la Judecătoria Alba Iulia a stabilit, prin încheierea pronunțată pe 20 octombrie 2026, că rechizitoriul procurorilor este legal întocmit și […]
DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate suplimentar pentru intervalul 19.10-25.10.2026
DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate suplimentar pentru intervalul 19.10-25.10.2026 Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Alba anunță întreruperea în alimentarea cu energie electrică. Întreruperile programate suplimentar pentru intervalul 19.10-25.10.2026 Nr.crt. ADRESA INTERVAL 1. UNIREA – Str. PRINCIPALA partial, str. POMILOR partial, Strada GARII, Strada GARA UNIREA 28/10/2026 09:00 – 28/10/2026 16:00 […]
23 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează vineri, 23 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba. Sistemul de monitorizare […]
