Numărul insolvențelor dar și al firmelor înregistrate, în creștere după primele trei trimestre din 2017
Bilanțul primelor trei trimestre ale anului 2017 arată că numărul insolvențelor a crescut cu 7,6% față de aceeași perioadă a anului trecut. Conform rapoartelor statistice publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), în perioada ianuarie – septembrie 2017 au fost înregistrate 6.441 de insolvențe ale entităților juridice active la nivel național, cu 7,58% mai multe decât în aceeași perioadă a anului 2016, când 5.957 de entități juridice au intrat în insolvență.
Cele mai multe insolvențe au fost înregistrate în București (1.393), în creștere cu 15,60% față de aceeași perioadă din 2016, Iași (385), Bihor (351) și Constanța (277). Cel mai mic număr de insolvențe înregistrate în această perioadă a fost în județele Călărași (43), Mehedinți (38) și Sălaj (29), arată datele unui studiu realizat de BunuriExecutate.ro
Domeniile unde lucrează cei mai mulți freelanceri În aceeași perioadă (ianuarie-septembrie 2017) numărul de entități juridice înmatriculate la nivel național a crescut la 112.180, cu 32.23% față de aceeași perioadă din 2016, când au fost înregistrate 84.836 de înmatriculări.
În perioada ianuarie 2010 – iunie 2016, numărul înmatriculărilor a scăzut fluctuant, ajungând ca în anul 2016 să se situeze sub numărul înregistrat în anul 2010. În ceea ce privește numărul total de Insolvențe, s-a înregistrat o creștere până în anul 2014 inclusiv. Din anul 2015, situația s-a modificat, iar insolvențele au scăzut considerabil, moment în care economia a cunoscut o perioadă inițială de revenire.
„Numărul mare de insolvențe a determinat și creșterea numărului de bunuri aflate în lichidare patrimonială, care puteau fi cumpărate la prețuri sub cele ale pieței. Acest lucru a reprezentat pentru unii investitori (persoane fizice și juridice) care dețineau capital, oportunități de investiții și totodată șansa de a marca un profit mediu pe termen scurt. Prețurile bunurilor lichidate sunt încă sub prețul pieței, iar creditorii vor să vândă cât mai repede pentru a aduna capital în vederea propriei finanțări”, a declarat Nicu Bucur, manager BunuriExecutate.ro
Sursa: profit.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Anunț prelungire apeluri de selecție proiecte măsurile: M1/6B, M2/2A, M3/6A EURI, M3/6A FEADR, M6/3A
Anunț prelungire apeluri de selecție GRUPUL DE ACŢIUNE LOCALĂ ASOCIAŢIA ŢARA SECAŞELOR ALBA-SIBIU anunță public prelungirea sesiunilor de cereri de proiecte LEADER aferentă măsurilor: I.MĂSURA M1/6B-,,Dezvoltarea si modernizarea satelor din microregiunea Ţara Secașelor” Număr de referință al sesiunii cererii de proiecte: M19.2-M1/6B-07/18.10.2024-31.10.2024 Data limita pentru depunerea proiectelor: 27 noiembrie 2024. II.MĂSURA M2/2A – ,,Soluţii inovative […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii