Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Actualitate

Produsele autohtone, tot mai ieftine la producători, dar mai scumpe la consumatori – Fermierii solicită intervenția autorităților

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

În contextul în care produsele obținute în România se vând mai ieftin decât în urmă cu câteva săptămâni însă ajung la consumator cu prețuri foarte mari, crescătorii de animale solicită intervenția autorităților.

„În ultimele 60 de zile, prețul cărnii de porc a scăzut cu circa 30% la poarta fermei. Astăzi fermierii vând cu 4,9 lei/kg la poarta fermei — cu mari presiuni din partea retailerilor pentru noi scăderi de preț! Prețul la carnea de pasăre a scăzut la poarta fermei cu aproximativ 20% în timp ce prețul la carnea de vită se menține stabil, dar cu tendințe de scădere. Pentru sectorul de producție ouă, cererea este foarte mare, dar prețurile au crescut la fermieri cu circa 26%, nu cu 100%, în timp ce laptele și produsele lactate au prețul nemodificat la producător”, susțin reprezentanții Asociației Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine din România (ACEBOP).

Aceștia afirmă că „jocurile” pe care le fac marile lanțuri de magazine vor duce la scăderea consumului și la agravarea problemelor fermierilor. În prezent, prețul pentru kilogramul de carne stabilit de producător este mai scăzut decât cel din aceeași perioadă a anului 2016.

„Solicităm autorităților responsabile să intervină de urgență și să facă lumină în această situație, care pentru noi, fermierii, este de neînțeles. Produsele obținute în România se vând mai ieftin decât în urmă cu câteva săptămâni și totuși, mai departe, acestea ajung la consumatori cu prețuri foarte mari. Astăzi noi, fermierii, vindem sub prețul de producție!”, a declarat Mary-Eugenia Pană, președinte ACEBOP.

Potrivit ACEBOP, marile lanțuri de magazine, care fac parte din mari corporații internaționale, au de multe ori practici comerciale îndreptate împotriva consumatorului român, iar scopul este unul singur: „maximizarea profiturilor”.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a sesizat în aceste zile Consiliul Concurenței pentru a analiza scumpirea alimentelor. „Am sesizat Consiliul Concurenței pentru a analiza situația pe care am găsit-o în piață în această perioadă, referitoare la scumpirile produselor alimentare, la ouă, lapte, produse din lapte — și aici vorbim în special de unt, întrucât din analizele pe care le-am făcut am constatat că nu sunt motive obiective care să determine creșterea de prețuri. Cerem sprijinul Consiliului Concurenței pentru a vedea dacă nu cumva sunt elemente care vizează o înțelegere între comercianți, pentru că altfel nu se explică. Ministerul Agriculturii a transmis deja o adresă oficială către Consiliul Concurenței în care solicită instituției să analizeze scumpirea alimentelor”, a declarat pentru AGERPRES ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Acesta susține că „a luat la pas” în aceasta perioadă mai multe piețe și magazine din București și a constatat „anomalii și lucruri de neînțeles”, în condițiile în care nu au fost înregistrate creșteri în costurile de producție, însă prețul alimentelor s-a dublat la raft, în unele cazuri.

„Am mers în piețe și în magazine și am văzut care sunt prețurile la raft. Ne-am dus la producători ca să vedem care sunt costurile de producție și dacă în costuri au apărut modificări, ca urmare a scumpirii vreunui element ce compune costul de producție și am constatat că nu există. Poate doar acele mici modificări care apar în fiecare an, când temperaturile scad, dar care nu justifică scumpirile din piață. De aceea am solicitat Autorității de Concurență să facă o analiză, pentru a vedea dacă nu sunt alte cauze, întrucât Ministerul Agriculturii nu are instrumente și nici prevederi legale pentru a interveni pe piața. Este o preocupare a mea, pentru a descifra cauzele scumpirii alimentelor, în condițiile în care nu sunt creșteri pe costurile de producție. De exemplu, carnea de porc a scăzut la producători, iar la raft crește. Oul pleacă de la producător cu 36 de bani și ajunge la raft cu un leu, iar la unt este o situație similară. Sunt anomalii și lucruri de neînțeles”, a explicat ministrul Agriculturii.

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, în primele 10 luni, facturile la energia electrică au crescut cu peste 7%, la energia termică cu circa 3%, iar gazele s-au scumpit cu aproape 2%. Toate creșterile de prețuri de anul acesta se văd în inflația anuală care a ajuns la 2,6% în octombrie.

Sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea